Diaconu (ANAF): Mii de firme înregistrate pe adresa unor case de avocatură, în lanţuri de tranzacţionare fantomă

Diaconu (ANAF): Mii de firme înregistrate pe adresa unor case de avocatură, în lanţuri de tranzacţionare fantomă
Publicat de Valentin Gros la 20 ianuarie 2016, 17:26

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu, spune că sunt mii de firme înfiinţate doar în Bucureşti, pe adresele unor firme de avocatură şi pe numele unor persoane care nu au capacitatea de a derula o activitate economică, în spatele cărora se află grupări de infractori.

'Câteva firme de avocatură din Bucureşti, care, prevalându-se de prevederea legii speciale a profesiei de avocat, la propriul sediu au înfiinţate şi funcţionează câteva mii de firme care, de regulă, sunt activate şi introduse în lanţuri de tranzacţionare tip fantomă. Pe o mare parte din aceste firme, prin controalele operative, le distrugem în activitatea curentă, dar este absolut necesar să nu mai permitem pătrunderea în lanţurile de tranzacţionare prin atribuirea codului de înregistrare în scop de TVA şi a altor astfel de firme', a explicat, miercuri, Diaconu, la Europa FM. 

El a precizat că societăţile sunt înregistrate pe numele unor persoane care nu au capacitatea de a conduce o firmă.

'Sunt foarte multe firme care aparţin fie persoanelor cu handicap, fie celor care nu au capacitatea de a derula o activitate economică, dar în spatele cărora stau grupări organizate, grupări de infractori în stare pură şi care au speculat slăbiciunea organului fiscal tocmai în atribuirea acestui cod de înregistrare de TVA', a adăugat Gelu Diaconu. 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.