Dezvăluirea momentului în dosarul Lidiei Buble! De unde a pornit ancheta DIICOT? Telefonul era pus sub supraveghere

Mai precis, ancheta DIICOT în dosarul în care cântăreața Lidia Buble a fost condamnată pentru mituirea a doi polițiști de la Poliția Rutieră a pornit de la investigațiile efectuate de procurori într-un alt caz.

Este vorba despre un caz în care era implicată o firmă din Ploiești care livra kerosen Armatei Române şi un şef de depozit al firmei, care consuma droguri.

Lidia Buble a fost condamnată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti

Amintim că dezvăluirea a apărut după ce Lidia Buble a fost condamnată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare cu suspendare. Totodată, artista este obligată să presteze 90 de zile muncă în folosul comunităţii, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Potrivit sursei menționate, procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble că i-a mituit pe cei doi poliţişti. Aceasta a cerut sfatul prin telefon unui prieten în legătură cu suma ce urma să o dea poliţiştilor.

Totuși, amicul ei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, având telefonul pus sub supraveghere, scrie sursa menționată.

Detalii despre cum a fost prinsă cântăreaţa apar în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti, prin care Lidia Buble a fost condamnată pentru dare de mită.

DIICOT Ploieşti a deschis un dosar penal pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals

Astfel, conform motivării instanţei, în anul 2020, DIICOT Ploieşti a deschis un dosar penal pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals, care viza o firmă din Ploieşti.

Firma respectivă încheiase în februarie 2018 un acord cadru cu Ministerul Apărării Naţionale, pentru o perioadă de patru ani, prin care urma să furnizeze combustibil turboreactor de aviaţie către unităţi militare din subordinea MApN. S-a convenit livrarea a două tipuri de carburant, respectiv Jet A1 şi Jet A1 Premium.

În schimb, documentul din instanţă nu detaliază dacă firma respectivă a înşelat Ministerul Apărării, doar că, printre cei vizaţi de anchetă, se afla şi un angajat al companiei în funcţia de şef de depozit.

Cu acceptul unui judecător, procurorii percheziţionează locuinţa şefului de depozit unde găsesc mici cantităţi de canabis şi cocaină. Bărbatul susţine la audieri că drogurile erau pentru consum propriu şi că le cumpărase de pe litoral.

Cercetările sunt extinse şi anchetatorii obţin aprobare în instanţă pentru a intercepta convorbirile unui fost director financiar al firmei, prieten cu Lidia Buble, el fiind cel care i-a dat sfaturi la telefon cântăreţei cum să-i mituiască pe poliţişti.

Momentul în care Lidia Buble a fost oprită de o patrulă de poliție

În noaptea de 15 februarie 2021, Lidia Buble s-a urcat la volan şi s-a deplasat la o benzinărie din apropierea locuinţei, pentru a cumpăra o sticlă cu apă. După ce iese de la benzinărie, este oprită de o patrulă de poliţie, formată dintr-un bărbat şi o femeie, care îi solicită actele şi declaraţia pe proprie răspundere, având în vedere că era instituită starea de alertă pe fondul pandemiei COVID-19.

În momentul respectiv, Lidia Buble vorbea la telefon cu prietenul ei, căruia i-a cerut sfatul cum să negocieze cu poliţiştii, ştiind că a consumat alcool înainte de a se urca în maşină, respectiv un pahar cu şampanie.

„Inculpata a recunoscut comiterea faptei încă de la momentul audierii sale în calitate de suspect. Aceasta a confirmat faptul că, la data de 15.02.2021, a fost oprită în trafic, în jurul orelor 03,00, de o patrulă de poliţie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, ea ieşind dintr-o benzinărie MOL de lângă blocul său, iar în prealabil consumase un pahar cu şampanie.

A mai arătat că a fost oprită la semafor, imediat după ce a ieşit din benzinărie, spre dreapta, circa 50 metri, iar lucrătorul de poliţie, care avea în jur de 30 de ani, i-a bătut în geam solicitându-i să predea documentele pentru control, precum şi declaraţia pe proprie răspundere, fiind în perioada pandemiei şi a restricţiilor. Nu a avut declaraţia pe proprie răspundere asupra sa şi nici permisul de conducere, iar la momentul respectiv vorbea la telefon, pe speaker, cu o cunoştinţă”, este scris în motivarea judecătorilor.

Lidia Buble le-a declarat procurorilor că era timorată

Mai apoi, tânărul poliţist i-a spus cântăreţei că trebuie să o amendeze cu suma de 3.500 de lei, însă apoi i-a sugerat că pot ajunge la o „înţelegere”.

Lidia Buble le-a declarat procurorilor că era „timorată” şi a acceptat sugestia poliţistului. Totuși, nu avea bani la ea și a convenit ca cei doi agenţi să o urmeze cu autospeciala de poliţie, până la locuinţa ei, pentru a lua banii necesari.

Aceasta și-a sunat prietenul din nou, iar el îi dă sfaturi cum să negocieze cu poliţiştii. Totodată, Lidia Buble a susținut că agentul i-a făcut avansuri.

Lidia Buble a ajuns apoi în faţa imobilului unde locuia şi a urcat în apartament, iar în tot acest timp agenţii de poliţie au aşteptat-o în autospeciala parcată în faţa blocului.

Documentul instanței arată că artista a coborât după aceea din apartament, având cardul bancar asupra sa şi le-a transmis că nu deţine suficienţi bani cash, fiind nevoită să meargă la un bancomat pentru a retrage numerar.

Sursa menționată scrie că Lidia Buble a fost luată cu autospeciala de poliţie şi dusă la un bancomat, de unde a retras suma de 900 lei.

Maşina este condusă de poliţistă, în timp ce agentul mai tânăr le aşteaptă în faţa blocului. Cântăreaţa se întoarce la maşină, unde poliţista îi cere să nu-i predea banii în mână, ci să-i depună în zona cotierei, în suportul de pahare.

După ce au revenit în faţa blocului, Lidia Buble a făcut schimb de numere de telefon cu poliţistul, acesta transmiţându-i că în situaţii similare, în cazul în care va mai avea nevoie de ajutor, să apeleze la el pentru a rezolva problemele.

Polițistul și-a recunoscut vinovăția

Trebuie menționat că poliţistul şi-a recunoscut vinovăţia la audieri, primind astfel o condamnare cu suspendare. La rândul ei, Lidia Buble a beneficiat de clemenţă din partea magistraţilor, fiind condamnată la un an cu suspendare.

În schimb, judecătorii au disjuns dosarul cu privire la colega polițistului şi prietenul care i-a oferit sfaturi artistei, urmând ca ei să fie judecaţi separat.

„În favoarea inculpatei urmează a fi reţinute două circumstanţe atenuante judiciare, fiind incidente atât prevederile art. 75 alin. (2) lit.a din Codul penal, întrucât a colaborat cu organele de urmărire penală, pe de o parte punând la dispoziţie din proprie iniţiativă extrasul de cont, iar pe de altă parte oferind informaţii cu privire la identitatea inculpatului (…), al cărui număr de telefon îl avea salvat în agendă, cât şi prevederile art. 75 alin. (2) lit.b din Codul pen. întrucât, legat de faptă, i s-a pretins în mod insistent, tot de inculpatul (…), cu ocazia opririi în trafic, să îi ofere o sumă de bani cu titlu de mită.

Văzând că pedeapsa aplicată inculpatei este de cel mult 3 ani închisoare, că inculpata şi-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, raportat la circumstanţele personale ale inculpatei vizând lipsa antecedentelor penale şi considerând că aceasta are şanse reale de îndreptare ţinând seama de circumstanţele concrete de comitere a faptei, instanţa apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracţiuni, în baza art. 91 Cod penal, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani”, este scris în motivarea instanţei.