Întrebarea e cum, după toate astea, mai stă în picioare şi reuşeşte să conducă PSD, coaliţia, Parlamentul şi, prin interpuşi, Guvernul? Pare din ce în ce mai nervos, însă niciodată în ultimii doi ani nu a dat măcar un semn că ar da un pas înapoi. Sub ceea ce este – din perspectiva lui – un asalt, reuşeşte mereu să cadă în picioare supravieţuind „miraculos“ şi, pentru mulţi, bizar. Blindajul lui sunt însă banii, aparenţa şi siguranţa puterii, controlul resurselor, concurenţi interni fără vlagă şi mijloace de propagandă la dispoziţie.

Supravieţuieşte pentru că a construit, în jurul lui, o armată de supuşi cu funcţii şi putere care fac zid în jurul său, pentru că altfel nu ar fi făcut nimic în viaţă. O profesoară obscură de lucru manual e catapultată în Parlamentul European şi apoi premier, un slugoi dintr-un partid extremist e făcut paznic al ideologiei şi stâlp al propagandei în PSD, un prăpădit deţinător de atelier de curele şi peticit cauciucuri ajunge ministrul Economiei – membru CSAT – şi lista e lungă. Straturi de „ajutaţi“, de „nimiccieni“ ajunşi şefi la Bucureşti. Straturi de bolovani care, pentru că „şăful“ le-a dat demnităţi, îl apără cu orice preţ. Şi nici măcar nu-s scumpi, este de părere Liviu Iolu.

Te-ar putea interesa și: