În luna august a anului 2017, Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost trimis în jduecată de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită și complicitate la spălare de bani.

Procurorii anticorupție îl acuzau pe fostul președinte LPF de luare de mită. Mai exact, acesta ar fi primit mită în valoare de 3 milioane de euro de la Ioan Bendei, la data faptelor administrator al RCS&RDS, pentru acordarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1.

Marți, Dumitru Dragomir a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. În același dosar, RCS-RDS trebuie să plătească o amendă penală de 1.250.000 lei, de la aceeași companie fiind confiscate şi sumele de 3,1 milioane euro și 665.000 lei.

De asemenea, instanţa a decis ca SC Bodu SRL, firmă deţinută de Bogdan Dumitru Dragomir, fiul lui Dumitru Dragomir, să plătească o amendă penală de 1.350.000 lei, fiind confiscate şi sumele de 3,1 milioane euro şi peste 3 milioane lei.

În acelaşi dosar, Ioan Bendei a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi Florin Bogdan Bădiţă (administrator al SC Bodu SRL).

În schimb, Bogdan Dumitru Dragomir, Alexandru Oprea (directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS), Mihai Dinei (coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS) şi Serghei Bulgac (director general al RCS&RDS) au fost achitaţi.

Procurorii susţin că, în perioada aprilie 2009 – mai 2011, în calitate de preşedinte al LPF, cu sprijinul lui Florin Bădiţă, Bogdan Dumitru Dragomir şi Bodu SRL, Dumitru Dragomir a pretins suma de 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, în calitatea acestuia de administrator şi acţionar al RCS&RDS SA, din care a primit suma de 3.100.000 de euro de la RCS&RDS SA.

Banii primiţi au fost disimulaţi sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, încheiat la data de 15 august 2009, pentru finanţarea unui local administrat de fiul lui Dragomir, Crystal Palace Ballrooms.

„Contractul respectiv a fost încheiat între societăţile Bodu SRL, deţinută de Dumitru Dragomir şi RCS&RDS SA, inculpatul Bendei Ioan beneficiind de sprijinul inculpaţilor Dinei Mihai şi Oprea Alexandru, administratori ai RCS&RDS SA. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între LPF şi consorţiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan şi o altă societate”, susţine DNA.

Te-ar putea interesa și: