Alimentația nepotrivită reprezintă cauza pentru unul din cinci decese înregistrate la nivel mondial. Consumul excesiv de sare, zahăr sau carne şi a aportul insuficient de cereale integrale şi fructe sunt motivele îmbolnăvirii organismului, conform unui studiu publicat joi.

”Acest studiu demonstrează ceea ce mulţi dintre noi am bănuit ani în şir: nutriţia deficitară este responsabilă pentru un număr mai mare de decese decât orice alt factor de risc din lume”, a afirmat unul dintre autorii cercetării, Christopher Murray.

Cvasitotalitatea deceselor a fost provocată de afecţiuni cardiovasculare, iar restul de cancere şi diabet de tipul 2, adesea asociate cu obezitatea şi stilul de viaţă (sedentarismul, alimentaţia dezechilibrată), potrivit studiului publicat în The Lancet.

În luna ianuarie, acelaşi jurnal medical a publicat un prim studiu realizat de aceiaşi oameni de ştiinţă. Acesta recomanda reducerea la jumătate a consumului mondial de carne roşie şi de zahăr şi dublarea aportului de fructe, legume şi nuci pentru o dietă sănătoasă şi protejarea mediului înconjurător.

Studiul ”The Global Burden of Disease” a monitorizat în perioada 1990 – 2017 tendinţele de consum a 15 factori alimentari și a cuprins date din 195 de țări.

”Acest studiu demonstrează ceea ce mulţi dintre noi am bănuit ani în şir: nutriţia deficitară este responsabilă pentru un număr mai mare de decese decât orice alt factor de risc din lume”, a afirmat unul dintre autorii cercetării, Christopher Murray, care a fost finanțat de Bill Gates.

Potrivit concluziilor, principalele deficienţe în alimentaţia la nivel mondial vizează nucile şi seminţele, laptele
şi cerealele integrale. Pe de altă parte, băuturile îndulcite cu zahăr, carnea procesată şi sarea sunt consumate în cantităţi prea mari.

Studiul arată diferențe majore . Ţările cu cele mai mari rate de deces asociat alimentaţiei necorespunzătoare sunt Uzbekistanul şi Afganistanul. În schimb, statele în care acest procent este cel mai redus sunt Israel, Franţa, Spania şi Japonia.

Studiul a constatat că dintre cele 11 milioane de decese înregistrate în 2017, aproape 10 milioane au fost cauzate de boli cardiovasculare, în jur de 913.000 de cancere şi aproape 339.000 de diabetul de tip 2, notează Reuters.

Vezi și EXCLUSIV! Fără scrupule, din banii bolnavilor! Cuvinte obscene și fraudă de 2,5 MILIARDE lei! Directoarea care face legea în România! Ce politician celebru o protejează – DNA doarme?

Te-ar putea interesa și: