Eficiența vaccinului scade, de la un vârf de 88%, după administrarea celor două doze, la 47%, șase luni mai târziu, potrivit studiului observațional publicat de revista The Lancet, citat de CNBC.

În timp ce eficiența vaccinului scade după a doua doză, protecția sa împotriva spitalizărilor legate de Covid persistă, având o eficiență de 90% pentru toate ”variantele de îngrijorare” ale coronavirusului, timp de cel puțin șase luni, potrivit studiului finanțat de Pfizer.

Cercetătorii au descoperit și că eficiența vaccinului Pfizer împotriva variantei Delta a fost de 93% pe lună după a doua doză și a scăzut la 53% patru luni mai târziu. Prin comparație, eficiența față de alte variante non-delta a fost de 97% după o lună și a scăzut la 67% după patru luni, potrivit studiului.

Ce protecție oferă Pfizer 

Constatările confirmă rapoartele Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și ale oficialilor israelieni care au constatat că protecția împotriva infecției scade pe parcursul a câteva luni, chiar dacă eficiența sa în privința evitării spitalizării rămâne.

„Protecția împotriva infecției scade în lunile următoare celei de-a doua doze”, a spus dr. Sara Tartof, epidemiolog la Kaiser Permanente și autorul principal al studiului.

Datele publicate apar după ce autoritățile de reglementare din domeniul sănătății din SUA au aprobat administrarea dozei a treia a vaccinului Pfizer-BioNTech către o serie de americani, inclusiv vârstnicii și cei considerați cu risc crescut.

Un număr limitat de beneficiari care au primit inițial vaccinurile Pfizer sunt eligibili pentru a obține boostere în acest moment.