Potrivit ultimelor date ale INSP, publicate miercuri, 91.2% din decesele înregistrate în săptămâna 18 – 24 octombrie au fost la persoane nevaccinate.

În aceeași săptămână, 34.7% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Prahova, Iași, Ilfov și Constanța.

73.1% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

27.3% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Prahova, Constanța, Suceava și Bihor. 91.2% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate

De la începutul pandemiei până în prezent, 1 din 94 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.

85.7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani.

57% din decese au fost la bărbați.

93.6% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată

Bilanț COVID-19 27 octombrie

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.602.830 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.711 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.358.530 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.950 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Incidenţa cazurilor de Covid în Capitală a scăzut miecuri la 15,93 la mie. Ultima dată când incidenţa a fost mai mică de 16 la mie a fost în 15 octombrie, când a foat înregistrată o incidenţă de 15,83 la mia de locuitori.

S-a înregistrat o ușoară scădere a incidenței în București

Potrivit DSP Bucureşti, miercuri incidenţa a fost de 15,93 la mie, în scădere faţă de marţi, când a fost de 16,13 la mie.

De altfel, din 15 octombrie până acum, incidenţa a fost în fiecare zi peste 16 la mie.

Incidenţa a început să scadă din 22 octombrie, când s-a atins 16,54 la mie.

Până astăzi, 46.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.10.2021 (10:00) – 27.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 512 decese (265 bărbați și 247 femei), din care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București

Dintre cele 512 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 4 la categoria de vârstă 20-29 ani, 11 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 46 la categoria de vârstă 50-59 ani, 128 la categoria de vârstă 60-69 ani, 165 la categoria de vârstă 70-79 ani și 138 la categoria de vârstă peste 80 ani.

464 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 33 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 15 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.