Dacian Cioloș, invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:00, la Kanal D

Fost Ministru al Agriculturii și comisar european pentru agricultură, personalitate foarte activă pe scena publică românească, Dacian Cioloș este în prezent copreședinte USR PLUS. Apropiat al președintelui francez Emmanuel Macron și lider al grupului politic Renew Europe, al treilea ca mărime din Parlamentul European, Dacian Cioloș este una dintre personalitățile cele mai echilibrate și mai influente din politica românească.

Acesta va dezvălui în cadrul interviului difuzat în această duminică, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, cum este omul din spatele politicianului Dacian Cioloș. De asemenea, va oferi răspunsuri menite să clarifice o serie de întâmplări și decizii din politica românească.

”De ce nu ați jurat credință poporului român cu mâna pe Biblie?”, ”Sunteți un politician ipocrit?”, ”L-ați ajutat pe Traian Băsescu să-l trimită după gratii pe Dan Voiculescu?”, ”Este ieșirea de la guvernare colacul de salvare al URS PLUS?”, ”V-ați opune suspendării președintelui Iohannis?”, ”Sunteți omul Franței în politica de la București?”, ”Sunteți un politician mai puternic decât Dan Barna?”, ”Ați participat vreodată la spirale MISA?”,  acestea sunt doar câteva dintre intrebarile la care politicianul roman Dacian Cioloș va trebui să răspundă în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:00 la Kanal D!

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a mărturisit joi că nu se aştepta să ocupe prima poziţie în urma primului tur al alegerilor pentru şefia partidului şi s-a declarat plăcut surprins de prezenţa „masivă” la vot.

„Nu m-am aşteptat la acest rezultat. În primul rând nu m-am aşteptat să avem atât de mulţi colegi prezenţi la vot. Sigur, eu, personal, din diferite motive, nu m-am aşteptat la acest rezultat. (…) Eu văd analizele în presă, acum, tot felul de calcule… Pentru mine nu mai există membri USR şi membri PLUS. Suntem colegi. Noi am făcut patru campanii electorale împreună, cu colegi din fostul USR şi din fostul PLUS. Eu nu candidez pentru foştii colegi din PLUS sau pentru unii din USR. Eu am candidat pentru a contribui la consolidarea acestui partid”, a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului.

Pe de altă parte, Cioloş a apreciat că în cadrul turului al doilea al alegerilor, „jocul e deschis”, având în vedere că rezultatul este unul „strâns”.

„După acest prim tur, vom avea un al doilea tur. Jocul e deschis din punctul meu de vedere. Orice se poate întâmpla între cei doi candidaţi care au rămas în cursă, Dan Barna şi cu mine. E un rezultat strâns, dar dincolo de acest rezultat, ce mi se pare important de remarcat este prezenţa masivă la vot. Eu, personal, am fost foarte plăcut surprins să văd mobilizarea colegilor din partid pentru a participa la vot. Este primul vot comun după fuziune şi asta arată că membrii de partid au în continuare încredere în ceea ce se întâmplă în acest partid. Ne dau credit prin votul lor şi acesta e bunul cel mai de preţ al USR PLUS”, a spus el.