Prima demisie din cauza legii europene anti-piraterie, ACTA

Prima demisie din cauza legii europene anti-piraterie, ACTA
Publicat de CAPITAL la 27 ianuarie 2012, 11:45

Raportorul european ACTA, europarlamentarul francez Kader Arif a demisionat ieri, în semn de protest față de statele UE care au semnat o controversată lege anti-piraterie, numită ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement)

România este una dintre semnatarele acestui act, care conține prevederi asemănătoare cu controversatele proiecte de lege împotriva pirateriei digitale SOPA și PIPA din SUA.
Kader Arif a criticat faptul că n-a existat niciun fel de transparenţă în ceea ce priveşte tratatul, pentru ca adoptarea lui nu a fost pusă în dezbatere publică. El și-a anunțat demisia pe blogul său, printr-un post intitulat "ACTA, o mascaradă la care nu voi mai participa".
Ca raportor pe acest text, am înfruntat diverse presiuni de la colegii mei de dreapta pentru a grăbi calendarul discuțiilor, în vederea adoptării cât mai rapide a legii, fără a mai consulta cetățenii sau alţi actori implicaţi", a scris europarlamentarul pe blogul său. Kader Arif este convins că în actuala sa formă, ACTA este o lege care afectează libertățile cetățenești.

Printre altele, ACTA include o clauză de obligare a furnizorilor de servicii de internet să ofere informații despre cei care sunt suspectați de încălcare a drepturilor de autor fără mandat judecătoresc, facilitînd astfel industriei muzicale intentarea de procese și suspendarea site-urilor necomerciale de tip BitTorrent.
Citește și: Se va confrunta și Europa cu un scandal al pirateriei online? UE se pregătește să ratifice ACTA

Informații articol
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.