Flick – Domnul Rimă sau Sebastian Andrei Filcea pe numele lui adevărat, și-a anunțat plecarea din Radio ZU. Acesta și-a anunțat demisia în direct, în emisiunea pe care o prezenta cu Răzvan Popescu.

Flick a lucrat la Radio ZU 12 ani. Iniţial, a fost copywriter pentru matinalul postului – Morning ZU, cu Daniel Buzdugan şi Mihai Morar. Timp de zece ani a făcut echipă cu Răzvan Popescu, după-amiaza, de la 16.00 la 19.00. În perioadele de extra-sezon, vara, prezenta matinalul Radio ZU, alăturide Răzvan Popescu.

Așadar, de acum înainte Flick se va dedica unor planuri care nu au legătură cu acest domeniu de activitate, după ce timp de 10 ani a avut o emisiune foarte ascultată alături de Răzvan Popescu.

Fostul coleg al Domnului Rimă a mărturisit că va rămâne în continuare pe aceeași frecvență ca și până acum, fără să spună dacă va fi singur sau alături de altcineva.

„Au fost 10 ani plini, 10 ani interesanți. 10 ani productivi. Îi urez mult succes lui Flick, iar pe ascultători îi aștept în continuare pe toate frecvențele Radio ZU, așa cum i-am obișnuit deja, luni – joi, de la 16.00 – 18.00, și vinerea până la 19.00. Dezbatem teme de actualitate, ascultăm hituri, ne jucăm și, mai presus de toate, ne distrăm!”, a declarat Răzvan Popescu.

Flick și-a dat demisia printr-o poezie

Tipic pentru Flick, acesta și-a anunțat plecarea printr-o poezie ce i-a emoționat pe fani.

Azi vor fi strângeri de mână
Fiindcă nu doar vineri este.
E-un final de săptămână
Şi final într-o poveste.

Doisprezece ani, aproape,
Am trăit cea mai frumoasă
Şi mai cool dintre etape.
Radio ZU mi-a fost “acasă”.

Dar de astăzi înainte
Drumul nostru se desparte.
Alte planuri am în minte,
Vreau să merg şi mai departe.

O să-ncep alte proiecte,
Unele şi mai nebune
Şi vreau să le fac perfecte,
Cu aceeaşi pasiune.

Las în urmă ani întregi
În care-am putut să cresc
Şi o gaşcă de colegi
Cărora le mulţumesc.

Mulţumesc şi celor care
M-au plăcut, apreciat,
Şi care în difuzoare
Zi de zi m-au ascultat.

Dacă tu, măcar o dată,
Ai râs, plâns sau ai zâmbit,
Am inima mai bogată
Şi sunt cel mai fericit!

În online, în continuare,
Tot aici tu mă găseşti
Unde eu, cu nerăbdare,
Te-aştept cu alte poveşti!