Proaspătul preşedinte al USR, Dacian Cioloş, şi-a înaintat demisia!

Dacian Cioloş renunţă la funcţia de lider al Renew Europe

Este vorba despre demisia din postura de preşedinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European. Cioloş anunţase că va face acest lucru, dacă va câştiga lupta internă cu Dan Barna, încă înainte de votul final.

“Tocmai de asta am fost absent luni de aici, pentru că am fost la Strasbourg, am avut o întâlnire cu președinția grupului, apoi o ședință de grup și mi-am prezentat demisia.

Le-am explicat colegilor de ce fac lucrul acesta și dându-mi demisia am și deschis posibilitatea de a organiza alegeri pentru un nou președinte de grup cât mai repede. Foarte probabil înainte de sfârșitul acestei luni Renew va avea un nou președinte”, a declarat, miercuri, Dacian Cioloş pentru RFI.

Îi va preda ştafeta unui alt europarlamentar român?

Va încerca un alt român să obţină această funcţie? Dacian Cioloş spune că nu, pentru că el nu a fost susţinut din cauza naţionalităţii, ci pentru experienţă pe care o avea în spate.

“Nu cred că va candida un europarlamentar român (…). Aici, vedeți, eu n-am fost susținut pentru că am fost român, eu am fost susținut pentru că veneam în spate cu o experiență care a fost utilă sau colegii au considerat că e utilă grupului și ca fost comisar european și ca fost prim-ministru, astea au fost motivele (…).

Acolo au fost negocieri, ne-am construit o majoritate cu oameni care vroiau să aibă la conducerea grupului un om care să poată să țină un echilibru între liberalii din nordul Europei, care susțin liberalismul clasic, partide nou venite, modernizatoare, din sud-vestul Europei și din centrul și estul Europei și eu am fost considerat atunci ca un factor de echilibru între aceste diferite viziuni și orientări din grup și se va căuta în continuare o soluție de acest gen”, a mai precizat Cioloş.

USR, gata să revină în coaliţia de guvernare. Ce condiţii pune totuşi Dacian Cioloş?

Noul preşedinte USR a vorbit, în interviul acordat RFI, şi despre o posibilă refacere a coaliţiei de guvernare. Dacian Cioloş consideră că un Guvern minoritar PNL este o idee năstrușnică a liberalilor. El afirmă că USR este gata să se întoarcă la masa negocierilor cu PNL şi UDMR, însă spune clar că “n-o să mai mergem pe povești, pentru că nu mai credem în povești”.

“Cred că în partidul susținut de domnul Iohannis, PNL, acolo e nevoie de clarificări, pentru că văd că în continuare sunt două tabere, domnul Cîțu a câștigat partidul, dar nu-l controlează pe tot, mai e și domnul Orban, care are o parte din parlamentari și probabil că acolo, în PNL, nu e situația clară, în ce direcție vor să o ia.

PNL-ul cred că a ținut destul în șah România, de câteva luni bune de zile, cu pregătirea și apoi cu derularea Congresului și cred că ar fi cazul să spună în mod clar și precis ce vor și ce așteptări au de la felul în care cred ei că România trebuie condusă. În ceea ce ne privește pe noi, USR PLUS, noi am fost foarte clari de la început, suntem gata să renegociem intrarea în coaliție cu PNL și cu UDMR, pe un program de guvernare, cu un calendar clar de reforme, de data asta.

N-o să mai mergem pe povești, pentru că nu mai credem în povești. Deci un calendar clar de reforme și evident, cu un premier, altul decât Florin Cîțu, care a demonstrat că nu e capabil să facă reforme și nici măcar nu e capabil să țină echilibru într-un Guvern de coaliție, că abordează lucrurile doar în interes propriu. (…)

Un Guvern minoritar nu vedem cum ar putea fi o soluție pentru ceea ce are nevoie România în momentul de față. (…) Eu nu cred că merită să petrecem noi acum atât de mult timp pe o idee năstrușnică a PNL-ului de a veni cu un Guvern minoritar, când țara asta trebuie condusă de o majoritate clară în Parlament și nu o să cauționeze USR PLUS o astfel de idee năstrușnică a PNL”, a mai declarat Dacian Cioloş.