Echipa Deloitte Corporate Finance şi Reff & Asociaţii, firma de avocatură afiliată Deloitte România, au oferit consultanţă operatorului de expediţii internaţionale Romtrans în timpul procesului de vânzare către DB Schenker, divizia de logistică a Deutsche Bahn, succesul acestei preluări plasând-o în topul celor mai importante tranzacţii încheiate anul trecut pe piaţa românească.

Vânzarea Romtrans a fost o tranzacţie complexă, dar plină de satisfacţii, a adăugat Guy Verduystert.

“Complexitatea s-a datorat numărului însemnat de acţionari ai companiei – în jur de 2.000. Cu toate acestea, într-un timp relativ scurt am reuşit să structurăm şi să executăm tranzacţia într-un mod satisfăcător pentru toată lumea. Am fost impresionat de flexibilitatea acţionarilor şi a managementului Romtrans în vederea finalizării tranzacţiei. Sunt convins că asistenţa pe care am acordat-o a generat un plus important de valoare pentru acţionarii Romtrans”.

Structura juridică a tranzacţiei a fost mai puţin obişnuită, pe fondul caracteristicilor specifice ale companiei Romtrans (mărime, istoric, structura dispersată a acţionariatului, etc.).

“Cumpărătorul a derulat o procedură extinsă de due diligence şi s-au purtat discuţii intense între reprezentanţi din management, consultanţi financiari şi avocaţi, asigurându-se o înţelegere deplină a poziţiilor părţilor şi creându-se punţi solide între acestea. Astfel, acomodarea intereselor legitime ale celeilalte părţi nu a generat compromisuri cu interesul propriu”, spune Alexandru Reff, Partener la Reff & Asociaţii, firma de avocatură afiliată Deloitte România, care a oferit consultanţă legală pe parcursul întregului proces.

Deloitte Corporate Finance este o echipă de zece experţi din cadrul Deloitte Financial Advisory, parte a firmei de servicii profesionale Deloitte România. Această funcţie furnizează clienţilor diverse servicii de corporate finance şi suport pentru tranzacţii, inclusiv fuziuni şi achiziţii, servicii de evaluare, consultanţă pentru credite neperformante, business modeling, integrare post-fuziune, project finance, atragere de capital şi credite, parteneriate publice private şi restructurare corporatistă.