Mihai Constantin anunță continuarea Programul-pilot de acordare a suportului alimentar

Mihai Constantin a anunțat joi, 28 septembrie 2023, una dintre concluziile ședinței de guvern de astăzi. Ea îi va afecta pe elevi. Potrivit lui, Guvernul a decis continuarea Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii. Proiectul se adresează unui număr de 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Drept urmare, acesta se va derula și în anul şcolar 2023-2024, pe perioada desfăşurării cursurilor. Programul constă în oferirea unei mese calde pe zi preşcolarii şi elevii din cele 450 de școli anunțate. Suportul alimentar poate consta, după caz, și într-un pachet alimentar.

Continuarea Programului-pilot în anul școlar 2023-2024 va însemna o finanțare către bugetele locale în valoare de 195 milioane lei.

„Astfel, în anul şcolar 2023-2024, pe perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarii şi elevii din cele 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat vor primi gratuit un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi”, a spus Mihai Constantin.

Programul „Masă sănătoasă”, anunțat sub alt nume și de Ministerul Educației

La începutul luniii septembrie, Ministra Ligia Deca anunța că Programul „Masă sănătoasă” a fost inclus în noua lege a învățământului preuniversitar. Deca a detaliat că această schimbare vizează extinderea numărului de beneficiari la un milion de persoane, în comparație cu cei 180.000 de beneficiari existenți în prezent.

„Programul „Masă caldă” a fost introdus printr-o ordonanţă de urgenţă care avea aplicabilitate pentru anul şcolar anterior. Noi am făcut demersurile încă de pe perioada verii, avem pachetul legislativ în procedură de avizare pentru a avea o continuitate a programului până la finele anului calendaristic”, a spus Ligia Deca.

Ea a explicat cum va fi realizat proiectul:

„Până când se vor pregăti actele normative secundare şi se pot face licitaţiile în teritoriu pentru a avea 1.000.000 de beneficiari, ne dorim să continuăm pe formula valabilă până acum, cele 450 de şcoli din programul pilot „Masă caldă” şi aşteptăm ca toate avizele de pe circuitul interministerial să fie obţinute pentru a intra în şedinţă de guvern şi a fi aprobată”, a menționat ministrul Învățământului.

În ceea ce privește programul Cornul şi laptele, Ligia Deca a afirmat că acesta urmează să fie acordat în continuare prin fonduri europene.