Decizie finală în dosarul Sorinei Pintea! Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis ca dosarul în care fostul ministru al Sănătății este acuzat de luare de mită să fie judecat la Tribunalul Maramureș.

Menționăm că decizia luată miercuri este una definitivă.

Astfel, ÎCCJ a soluţionat conflictul de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Maramureș. Amintim că cele două instanțe au trimis dosarul de la una la alta.

Decizie finală în dosarul Sorinei Pintea! Parcursul dosarului

Pe 2 decembrie, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în dosarul Sorinei Pintea, în favoarea Tribunalului Maramureş, decizia fiind definitivă.

În 23 decembrie, Tribunalul Maramureş a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei nr. 9657/3/2020 (cu toate dosarele asociate) privind pe inculpata Pintea Sorina în favoarea Tribunalului Bucureşti.

„În temeiul art. 51 alin. 1 Cod procedură penală, constată existenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Maramureş. În temeiul art. 51 alin. 2 Cod procedură penală, sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă”, se arăta în decizia Tribunalului Maramureş.

De ce a fost acuzată Sorina Pintea

La sfârşitul lunii aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitatea de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect „proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente din Spitalul Judetean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.