Primăria cere ca linia de cale ferată Bucureşti Cotroceni – Bucureşti Progresu să treacă din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Bucureşti. Cererea va fi supusă hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 23 august.

Terenul va fi folosit pentru realizarea unor noi coridoare de transport pe axele Est-Vest şi Nord-Sud ale Bucureştiului, precum şi prezervării traseului realizării tronsonului de metrou de pe linia 4, Gara de Nord – Gara Progresu.

Dacă cererea primăriei va fi aprobată de guvern, terenul intră în administrare locală în termen de 60 de zile de la emiterea deciziei guvernamentale.

Dacă proiectul Gabrielei Firea nu este respectat, terenul reintră în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor.