Decizie de ultimă oră a UNBR şi a Baroului Prahova! Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea va fi avocat
judecător, proces juridic, judecătorie (SURSA FOTO: Dreamstime)
Decizie surprinzătoare şi de ultimă oră a celor de la UNBR, dar şi a Baroului Prahova! Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea va fi avocat. Totul este oficial.
Curtea de Apel București a judecat în această săptămână, pe fond, disputa legată de cererea de reprimire în Baroul Prahova, înaintată de către fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Gabriel Onea.
Lucian Onea va fi avocat
Iata Soluția pe scurt:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ONEA LUCIAN GABRIEL în contradictoriu cu pârâţii UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA şi BAROUL PRAHOVA. Anulează Decizia nr. 450/23.03.2019 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Decizia nr. 313/15.01.2019 a Consiliului Baroului Prahova.
Obligă pârâţii la reînscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 25.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Lucian Onea acuzat de represiune nedreaptă
Lucian Onea solicitase Baroului Prahova reînscrierea sa în Tabelul Avocaţilor pledanţi, imediat după ce a fost suspendat din profesia de magistrat, ca urmare a inculpării sale într-un dosar penal în care este acuzat, printre altele, de represiune nedreaptă.
Baroul Prahova și Uniunea Naţională a Barourilor din România, cât şi Baroul Prahova nu au dat curs solicitării, cu argumentul că Lucian Onea, deşi este suspendat din magistratură, ar avea încă, statut de procuror, astfel încât nu poate fi, în acelaşi timp, şi avocat.
Lucian Onea a activat ca avocat membru al Baroului Prahova, până la 1 septembrie 1999, dată începând cu care ar fi fost declarat incompatibil, fără drept de exercitare a profesiei, fiindcă devenise magistrat.
În 2018, Lucian Onea şi-a pierdut atât funcţia de procuror-şef al DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, cât şi calitatea de procuror anticorupţie, fiind suspendat din magistratură ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, conform justnews.ro.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





