De ce nu se mai dau credite?

Trăim acum o perioadă în care se topesc nu numai gheţarii de la poli ci, mult mai rapid, aisbergurile financiare.
Companii sau persoane juridice, din România sau de oriunde, constată de câteva săptămâni bune că băncile se codesc să mai dea credite. Că solicitantul nu are o situaţie financiară stabilă, că normele băncii centrale sunt prea dure sau doar că trebuie să mai aştepte un timp, motivele invocate sunt diverse, dar rezultatul este mereu acelaşi: accesul la credite e

Trăim acum o perioadă în care se topesc nu numai gheţarii de la poli ci, mult mai rapid, aisbergurile financiare.

Companii sau persoane juridice, din România sau de oriunde, constată de câteva săptămâni bune că băncile se codesc să mai dea credite. Că solicitantul nu are o situaţie financiară stabilă, că normele băncii centrale sunt prea dure sau doar că trebuie să mai aştepte un timp, motivele invocate sunt diverse, dar rezultatul este mereu acelaşi: accesul la credite este foarte greoi. Fără credite, toate celelalte domenii sunt în suferinţă: imobiliarele, vånzările de maşini, de mobilă sau de produse electrocasnice, toată lumea are de suferit. Inclusiv băncile comerciale; profitul lor va scădea dramatic în viitor.

Mai mult, sunt bănci care au întrerupt linii de finanţare pentru investiţii în curs, punånd compania respectivă în situaţia de a nu-şi mai putea plăti furnizorii, iar banca riscånd să nu-şi mai poată recupera nici măcar creditul deja acordat şi folosit de client. În Romånia, creditul în euro sau în dolari, nu mai vorbim de cel acordat în monede exotice (franci elveţieni sau yeni japonezi) au dispărut peste noapte.  Pentru creditele în lei se cere ca solicitantul să aibă 50% din valoarea casei care se doreşte a fi cumpărată. Guvernele din întreaga lume încearcă să determine băncile să acorde din nou credite.

Băncile sunt reticente acum şi la a se împrumuta între ele; cine pune måna pe un dolar sau un euro nu mai vrea să-i dea drumul mai departe. De cånd a apărut acest fenomen, creşterea economică, peste tot în lume, încetineşte sau s-a transformat deja în recesiune. Toate injecţiile de lichiditate, pe diverse căi, făcute de băncile centrale, nu au reuşit să deblocheze jucăria. Garantarea, nu numai a depozitelor, pentru a opri retragerile clienţilor, dar şi a operaţiunilor de pe piaţa interbancară nu a avut mai mult succes. Băncile la care statul a devenit între timp acţionar nu au nici ele alt comportament.

De ce s-a ajuns aici? Pur şi simplu, zeci de mii de miliarde de dolari s-au topit de la începutul anului pånă acum; şi procesul continuă. Bani virtuali, care păreau reali, un fel de holograme care circulau prin conturile băncilor din toată lumea, erau oferiţi ca împrumuturi cu care se cumpărau case şi maşini supraevaluate. Era un fel de joc Monopoly sau un Second Life care avea corespondent în lumea reală. Jocul acela s-a terminat, n-a mai continuat pentru că nu s-a mai putut autoalimenta. Trăim acum o perioadă în care se topesc nu numai gheţarii de la poli ci, mult mai rapid, aisbergurile financiare. Este un alt fel de încălzire globală, mult mai insuportabilă.

Cånd se va termina acest dureros proces de topire a avuţiilor, activele noastre vor fi evaluate doar în bani reali, în sume care pot fi plătite în termene rezonabile. Băncile ţin banii la rece, în seifuri, pentru că afară încă există riscul că se vor topi, iar ele speră ca sfårşitul acestui proces să le găsească doar cu bani reali, care vor fi foarte valoroşi atunci. Al naibii de valoroşi…