Avem însă şi trenuri adaptate epocii în care trăim. Societatea feroviară Astra Trans Carpatic (ATC) Arad a anunțat că în decembrie va lansa o cursă cu automotoare de lux pe traseul Timişoara – Arad – Oradea – Cluj. Trenul poate circula cu până la 200 de kilometri pe oră. Compania a pus în circulaţie sâmbătă primul automotor achiziţionat, pe ruta Timişoara – Arad – Satu Mare – Baia Mare, oferind condiţii considerate de lux de către pasageri.

Vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme de entertainment audio-video, cu internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat montare şi încălzire. Automotoarele pot circula cu 200 km/h, însă infrastructura din România nu permite acest lucru. Toate biletele pe noua rută, au fost vândute până în noiembrie. Celelalte garnituri cumpărate vor fi puse în circulaţie până în aprilie 2019, urmând să fie deschise rute noi.

ATC a lansat, în 2017, prima sa rută feroviară, Arad – Bucureşti, dar peste vară trenurile circulau până la Mangalia, conform Club Feroviar. A doua rută deschisă este între Bucureşti şi Braşov. ATC operează trenuri InterRegio pe secțiile interoperabile București – Craiova și București – Brașov, în urma contractului de servicii publice încheiat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

 Rețeaua de căi ferate din România este a şaptea ca mărime din Uniunea Europeană, cu o lungime totală de 20.077 kilometri de linii.

 


Te-ar putea interesa și: