Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Editoriale

De ce ne sperie Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

Autor: | | -1 Comentarii | 1588 Vizualizari

Suntem foarte aproape de înfiin­țarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Acest fond urmează să reunească participațiile statului la 33 de companii uriașe, printre care Nuclearelectrica, OMV Petrom sau Cuprumin. În plus, noua entitate urmează să primească și bani cash de la stat. Mai precis, 9 miliarde de lei de la buget vor merge către noua structură pe parcursul următorilor cinci ani.

Nimeni nu explică concret care-i treaba cu acest fond. Nici la ce trebuie aceşti bani, care, în forma legii adoptate iniţial de Senat, erau numai 1,85 miliarde lei. Între formulele celor două camere, diferenţa de peste 7 miliarde de lei nu este în niciun fel argumentată. Nu sunt clare nici măcar criteriile după care au fost selectate companiile ale căror participaţii urmează să treacă în patrimoniul acestui fond nou creat. Explicaţiile oferite marelui public sunt legate doar de necesitatea ţării de a face investiţii, plus faptul că există şi alte ţări, precum Norvegia, care uzează cu succes de o asemenea formulă.

Care este business-planul, cum arată modelul de investiţii avut în vedere sau criteriile de selecţie a personalului, sunt aspecte la care politicienii PSD-ALDE nu simt nevoia să ofere explicaţii. După modelul deja brevetat de Gabriela Firea la nivelul Bucureştiului, aleşii noştri înţeleg să creeze mai întâi organigrama - strict după criterii politice - şi să asigure finanţarea noii organizaţii. Ce are fiecare de făcut, fişe ale postului, KPIs, strategie... Cine să se încurce în România cu asemenea „mizilicuri“? Important este să ne punem oamenii noştri în poziţii cheie vizavi de resursa financiară şi mai apoi o să ne gândim ce le cerem să facă. Acesta este modul concret în care se desfăşoară ostilităţile pe frontul strategiei economice naţionale.

Surprinde pe cineva reacţia ex-premierului Victor Ponta? Acesta a declarat că iminenta constituire a FSDI reprezintă cel mai mare jaf din istoria poporului român. „Acţiunile Statului Român (...) sunt scoase de la Guvernul României şi trecute într-un Fond administrat total netransparent şi necontrolat timp de 6 ani de către oamenii puşi de Dragnea (prima propunere de Preşedinte al Fondului a fost Darius Valcov)/ acest Fond NU mai trebuie să respecte legile în vigoare privind administrarea societăţilor cu capital de stat, nu mai este supus controlului Guvernului sau Curţii de Conturi, poate vinde acţiuni şi active fără să respecte Legea Privatizării şi nu va face listări la bursa care presupun transparenţă/ practic toate companiile Statului Român vor fi administrate privat de către nişte oameni ai lui Dragnea - până când vor fi vândute bucată cu bucată către „băieţii deştepţi” din Israel şi Rusia cu care a vorbit Dragnea!“ Am reprodus cu exactitate postarea de pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta (cu grafia originală) prin care acesta trage un semnal de alarmă cu privire la intenţiile reale pe care le-ar avea reprezentanţii puterii de la Bucureşti. De altfel, fostul premier explică şi că proiectul i-a fost propus iniţial lui Mihai Tudose care a refuzat să-şi pună semnătura pe el atunci când i-a înţeles exact dedesubturile.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

Capital - Articole similare

Editoriale

06 august 2018

Nu merg la muncă, dar merg la vot

Editoriale

30 iulie 2018

Guvernul de rușine națională

Editoriale

30 iulie 2018

Keynes împotriva keynesienilor

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.