Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la OTV, că a „insistat”, în ceea ce priveşte propunerile pentru Cabinetul Boc, pentru ministrul de Externe şi pentru deţinătorul portofoliului Finanţelor, menţionând că decizia privind componenţa Guvernului i-a aparţinut premierului. În cazul lui Vlădescu, a contat poziţia acestuia în CSAT vis a vis de retragerea din Irak.

„Am insistat pentru ministrul de Externe. A fost o opţiune pe care i-am propus-o primului-ministru. Am insistat pentru ministrul de Finanţe. I-am propus primului-ministru, domnia sa a decis”, a spus Băsescu, întrebat dacă a făcut propuneri în ceea ce priveşte nominalizările pentru Guvern.

Referitor la Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanţe, Traian Băsescu a spus că nu-l „uită” pe acesta din perioada în care, deţinând acelaşi portofoliu în Guvernul Tăriceanu, „a fost foarte corect în CSAT” în ceea ce priveşte poziţia avută în discuţia referitoare la eventualitatea retragerii trupelor româneşti din Irak.

Şeful statului a menţionat că, dintre liberali, fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu şi Sebastian Vlădescu au spus că „nu se poate, e o eroare politică să plecăm din Irak înainte de încheierea misiunii”.

Preşedintele Băsescu a amintit că a dorit să exprime un punct de vedere în privinţa miniştrilor care fac parte şi din Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT).

Pe de altă parte, solicitat să precizeze dacă Liviu Negoiţă şi-a retras mandatul de premier desemnat la cererea sa, Băsescu a răspuns că a fost vorba de „bunul simţ politic” al acestuia, „că nu poate fi ţinută situaţia în blocaj”.

Întrebat dacă, în opinia sa, este mai bun ca premier Emil Boc decât Liviu Negoiţă, Băsescu a spus că Boc este „soluţia corectă”.

La remarca moderatorului că acesta fost şi „gonit” de Parlament, Băsescu a răspuns că „o dată l-a gonit, o dată l-a primit. Domnul a dat, Domnul a luat”.