Tranzacţia îi va permite companiei Danone să intre pe piaţa iaurtului îngheţat, un segment care înregistrează o creştere rapidă în Statele Unite. În acest fel, va avea acces şi la o nouă reţea de distribuţie, care vine în completarea canalelelor deja existente, se arată într-un comuncial al companiei Danone.
Mişcarea reflectă strategia Danone de extindere pe piaţa produselor lactate proaspete în SUA, prin creşterea frecvenţei consumului şi penetrarea pieţei pentru produsele din portofoliu.
YoCream îşi are sediul în Portland, Oregon, iar vânzările nete în 2010 sunt estimate la aproximativ 58 milioane de dolari. Achiziţia stă sub rezerva condiţiilor obişnuite pentru acest tip de tranzacţie şi se preconizează că va fi încheiată până la finele lui 2010.
Danone este unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, fiind prezentă în peste 120 de ţări cu 160 de fabrici şi aproximativ 80.000 de angajaţi. În 2009 Danone a înregistrat vânzări de 15 miliarde euro.
La rândul său, YoCream International Inc. este lider mondial în industria iaurtului îngheţat. Din 1977, YoCream este un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte inovaţia, producţia şi comercializarea iaurtului îngheţat în SUA. Compania operează o unitate modernă de producţie în Portland, Oregon, pentru a produce „adevăratul” iaurt îngheţat, care conţine iaurt adevărat fermentat şi preparat zilnic.