Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, după ce acum o lună a cerut conducerii companiei să predea până la finele anului trecut 100 de kilometri de autostradă, în condițiile în care au fost deschiși traficului puțin peste 60 de kilometri.  Informația a fost furnizată marți de către surse neoficiale din cadrul companiei (CNAIR) care au indicat și numărul de înregistrare în companie a ordinului privind acțiunea de control, semnat de premier, susține Digi24.

Sursele neoficiale au menționat că se dorește înlocuirea actualului director general CNAIR, Narcis Neaga, existând chiar o listă cu doi – trei posibili înlocuitori ai acestuia. Chestionat asupra verificărilor, un oficial al CNAIR, sub protecția anonimatului, le-a confirmat. El a spus însă că este vorba de un control neterminat, ce a ținut până la finele anului trecut și care acum a fost reluat. Deoarece trebuia terminat în 2018 el a îmbrăcat forma unui nou control. Subiectele verificărilor ar fi autostrada Sibiu- Pitești, autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași), absorbția fondurilor europene, etc.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat într-un interviu difuzat în luna decembrie că în 2018 trebuie terminaţi 100 de kilometri de autostradă, iar dacă aceştia nu vor fi gata, şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) „pleacă acasă“. „Anul acesta noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful companiei de autostrăzi trebuie să vină să spună că aîi avem. Dacă nu, pleacă acasă”, spunea Dăncilă. În replică, șeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, afirma că în Anul Centenarului sunt construiţi 101 kilometri de autostradă, din care 60 sunt daţi în trafic. „Ei sunt construiţi, sunt 101 kilometri de autostradă construiţi. 60 sunt gata. În trafic. Era vorba dacă vom reuşi, în An Centenar, să construim 100 de kilometri de autostradă. Da, sunt construiţi. În trafic, 60”, spunea Narcis Neaga.

Te-ar putea interesa și: