Vedeta TV a declarat într-un interviu pentru Pagina de Media că şi-a reconsiderat priorităţile în perioada de pauză de televiziune, dându-şi seama că este “momentul sufletesc pentru altceva, pentru un alt proiect”.

“Perioada aceasta – și recomand oricărui jurnalist să își ia o perioadă de respiro – m-a ajutat mult să văd ce înseamnă echilibrul, care sunt așteptările oamenilor și ce anume văd ei la tine. Am văzut și eu, din afară, multă patimă, mulți ziariști foarte încrâncenați, indiferent de opinii sau tabere. Așa se vede de afară.

Observând din exterior, am realizat că este nevoie de foarte mult echilibru în viață. Orice lucru care te dezechilibrează trebuie lăsat la o parte.”, a mărturisit Dana Grecu.

Dana Grecu: “Pe mine Antena 3 m-a stors de energie”

Ea a mai spus că au fost vremuri foarte grele în vremea când lucra la postul de televiziune Antena 3: “Le-am făcut faţă ca ziarist, dar au lăsat urme în omul Dana Chera. Nimeni nu e deţinătorul adevărului absolut, Dumnezeu. Nu regret nimic, n-o să vorbesc urât despre nimeni, dar simt nevoia să fac altceva.

După o anumită vârstă și după o perioadă de pauză, te detașezi de părticica ta și poți vedea tabloul. Iar tabloul care se vede acum este unul cu foarte multe patimi, cum spuneam, din toate părțile. Mi-am dat seama că nu mai pot face asta”, a mai povestit jurnalista.

Întrebată despre planurile de viitor, Dana Grecu a spus că are un blog şi va analiza ofertele pe care le va primi, nefiind exclusă o revenire în televiziune: “Cel mai probabil, însă nu bag mâna în foc. Analizez în liniște și văd ce îmi spune intuiția”.

La revedere!, de pe blog

”Când vă întoarceți? Când vă întoarceți la Antena 3? Sunt două întrebări care m-au bucurat în acești 2 ani care s-au scurs de când am intrat în concediul de maternitate. Da, m-au bucurat. M-a ferit Dumnezeu de ipocrizia persoanei publice deranjată nevoie mare că o recunosc oamenii pe stradă. Eu mă bucur. E răspunsul publicului în casele căruia am intrat live, 15 ani.

Pentru acești ani, pentru această relație, care s-a construit sincer, pentru emoțiile și durerile trăite împreună am obligația morală să dau un răspuns public celor două întrebări. Când mă întorc la Antena 3? Am decis că proiectul meu la postul național de știri să se oprească. Plec de la Antenă mulțumindu-le colegilor mei lângă care am crescut. De la care am învățat. Pe care i-am respectat și a căror simpatie am simțit-o onestă. N-am să dau nume, spun doar că munca în televiziune e una care se face DOAR în echipă. Iar echipele cu care am lucrat au fost de excepție.

Cele trei premii APTR pentru cel mai bun talk-show au fost răsplata profesională pentru sufletul pe care l-am pus în emisiuni alături de Andreea Munteanu și Radu Tudor. Câștigul, însă, sunt sutele de mii de telespectatori și atenția, toleranța și fidelitatea lor. Încrederea! Acesta este cel mai mare cadou pe care l-am primit de la public. Motivul pentru care proiectul meu la Antena 3 se oprește ține de rațiuni personale.

Simt nevoia unei provocări. Și, dacă ea va veni din mass media și mă voi potrivi unui alt proiect, voi continua să fiu jurnalist. Decizia nu e ușoară, dar ce e ușor din ce ne dorim pentru evoluția noastră ca trăitori pe aici? Așadar, dragii mei, vă voi ține la curent! Vă mulțumesc pentru interesul vostru! Pentru mine contați!”, scrie Dana Chera, pe blogul personal.