„La fel ca toți cei care au acumulat zeci de ani de experiență în politică și economie, înțeleg în aceste zile că, sub presiunea limitării unui deficit bugetar record, noul guvern încearcă să limiteze cheltuielile pentru a reuși să depășească o situație extrem de gravă. Presiunile pe care Pandemia le-a generat asupra economiei naționale sunt încă prea puțin înțelese. În acest prim an pandemic (martie 2020 – februarie 2021) România a intrat într-o veritabilă spirală a dezastrului: ponderea producției internă și a serviciilor s-a diminuat dramatic, în timp ce nivelul de îndatorare a crescut mult peste ritmul anterior. Interesele electorale din 2020 au acoperit această realitate care, astăzi, trebuie decontată.

În aceste condiții, tendința implementării unei politici de austeritate era absolut previzibilă. De altfel, am convingerea că, în următoarea perioadă, vor continua măsurile mai puțin populare”, scrie Dan Voiculescu pe blog.

Cu toate acestea, măsurile economice de austeritate trebuie dublate și de măsuri care să protejeze categoriile sociale vulnerabile, dar și măsuri pentru a sprijini sectoarele strategice din economie și stimularea micilor antreprenori.

„Însă este esențial să se înțeleagă că echilibrul și prosperitatea nu se pot obține doar prin “reduceri și tăieri”. Atât pentru nivelul concret economic, cât pentru asigurarea unui optimism realist în rândul populației – aspect determinant pentru a stimula investițiile, consumul și dezvoltarea – este esențial să existe și o strategie de “suplimente și facilități” pentru domeniile economice strategice și categoriile sociale vulnerabile.

Revenind la aspectele concrete, am speranța că actualul guvern va înțelege, spre exemplu, că o creștere imediată a pensiilor mai mici de 1500 de lei este esențială pentru a asigura supraviețuirea părinților și bunicilor; că este vital ca micii întreprinzători, clasa de mijloc în general, să primească acces real și rapid la finanțare; și, totodată, că este absolut prioritar ca tinerii noștri deștepți, care își doresc să trăiască și să muncească în România, să poată beneficia de sprijin concret și transparent pentru a-și cumpăra o locuință și a începe o afacere proprie”, mai scrie Dan Voiculescu.

Sursa foto INQUAM / Octav Ganea