Principalul avantaj al incheierii de catre Romania a unui acord cu Fondul Monetar International il reprezinta protectia impotriva unor atacuri speculatie asupra monedei nationale, sustine vicepremierul Dan Nica.

Potrivit acestuia, in lipsa unei intelegeri cu FMI, exista chiar riscul ca leul sa se deprecieze pana la un nivel de peste cinci lei pentru un euro.

“In lipsa unui acord, Romania va fi pusa in situatia de a face  eforturi formidabile in ceea ce priveste restrangerea cheltuielilor bugetare si sa se roage sa nu existe speculatii pe curs”.

Un alt argument in favoarea incheierii unui acord cu FMI, in viziunea lui Dan Nica, il reprezinta posibilitatea finantarii deficitului.

“Avem nevoie sa finantam deficitul, care este in bugetul de stat de 2% . Fostul Guvern ne-a lasat o situatie proasta si avem sase miliarde necesar de finantare pe termen foarte scurt si trebuie in fiecare luna rostogolite aceste datorii”