Rata anuală a inflaţiei din fiecare trimestru este criteriu de performanţă în acordul cu FMI, iar depăşirea cu 2 puncte procentuale a nivelului central stabilit va necesita adoptarea de măsuri, ca obligaţie de continuare a programului, potrivit memorandumului tehnic publicat miercuri.

Ţinta indicativă pentru 2009 a fost fixată la 4,5% plus/minus un punct procentual, potrivit memorandumului tehnic de înţelegere semnat de autorităţile române cu FMI.

Prin înţelegerea cu FMI au fost stabilite criterii de performanţă şi pentru lunile iunie şi septembrie 2009, când rata anuală a inflaţiei ar trebui să se încadreze într-un interval de plus/minus un punct procentual faţă de nivelul central stabilit la 6,4%, respectiv 5,7%.

Nivelul de alertă: 2 puncte procentuale

În cazul în care inflaţia anuală depăşeşte intervalul amintit, BNR va discuta cu experţii FMI pentru evaluare. Dacă preţurile de consum variază cu peste 2 puncte procentuale faţă de nivelul central, atunci autorităţile vor avea consultări cu Fondul privind măsurile care trebuie adoptate, fără de care acordul nu poate continua.

Pentru 2010, FMI a stabilit un nivel central al ratei inflaţiei la 2,5%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual, potrivit documentului citat.

Banca centrală a stabilit pentru 2009 şi 2010 ţinte de inflaţie similare, de 3,5%, plus/minus un punct procentual. BNR a revizuit în scădere în luna mai prognoza de inflaţie pentru acest an şi pentru 2010, la 4,4% şi, respectiv, la 2,8%.

Inflaţie redusă în luna mai

În luna mai, inflaţia lunară s-a redus la 0,01%, cel mai jos nivel din acest an, iar rata anuală a coborât pentru a patra lună consecutiv, la 5,95%, în contextul scăderii preţurilor la mărfurile alimentare cu 0,05%.

Banca centrală nu a reuşit să menţină rata inflaţiei în intervalul ţintit în ultimii doi ani. Astfel, în 2008 rata anuală a inflaţiei a depăşit cu 1,5 puncte pragul superior al intervalului ţintit, de 2,8% – 4,8%.

Inflaţia a înregistrat totuşi o uşoară scădere anul trecut, la 6,3%, faţă de 6,57% în 2007, nivel sub aşteptările analiştilor şi băncii centrale. Banca centrală stabilise pentru 2007 o ţintă de inflaţie de 4%, plus/minus un punct procentual.

Primii bani au intrat deja

Autorităţile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanţii FMI asupra unui acord stand-by pe 2 ani cu instituţia financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

Programul de ajutor extern a fost aprobat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington în 4 mai, iar prima tranşă a finanţării, de 5 miliarde euro, a fost disponibilă imediat şi a intrat la rezervele BNR.

Prima tranşă din împrumutul de 5 miliarde de euro acordat de Comisia Europeană va intra în România la începutul lunii iulie.

SURSA: Mediafax