Marea luptă pentru Palatul Cotroceni se dă între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă iar casele de pariuri au afișat calculele pentru cotele din turul al doilea. Bookmakerii îi dau președintelui o cotă aproximativă de 1.05 în timp ce Dăncilă primește o cotă aproximativă de 7.00.

„În general, noi calculăm aceste cote în funcție de sondajele de opinie. Apoi, observăm care e tendința de a paria. Dacă multă lume pariază doar pe un candidat, atunci cota acestuia scade și crește a celuilalt”, a declarat Victor Stoicescu, bookmaker la Fortuna.

Se observă ca președintele României este favorizat în aceste pariuri, multă lume punându-și banii pe el, însă cei care aleg să parieze pe Viorica Dăncilă au șansa de a câștiga o sumă enormă de bani în cazul în care liderul PSD câștigă alegerile din turul al doilea.

Casele de pariuri l-au dat pe Iohannis ca și favorit încă dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din acest an, oferindu-i o cotă de 1.20 pentru o nouă victorie în timp ce Viorica Dăncilă a primit atunci o cotă de 6.00.

Comparativ cu anul 2014, situația din momentul de față este una complet diferită. În urmă cu 5 ani, Iohannis este cel care avea o cotă destul de mare, de 5.50 în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD din acea vreme avea o cotă de 1.10. Victoria lui Klaus Iohannis din acel an dovedește ca pot exista surprize indiferent de cotele oferite de către bookmakeri.

Biroul Electoral Central a afișat rezultatele parțiale în urma numărării voturilor din 19.407 secții de votare din totalul de 19.586 (99,09%).

  • Klaus Iohannis – 37,49%
  • Viorica Dăncilă – 22,69%
  • Dan Barna – 14,73%
  • Mircea Diaconu – 8,96%
  • Theodor Palelologu – 5,70%
  • Kelemen Hunor – 3,95%

Te-ar putea interesa și: