Germania este într-un moment de tensiune maximă. Gospodăriile din această țară vor începe să plătească o nouă taxă pe energie la toamnă. Acest lucru va duce la creşterea costurilor cu aproximativ 1.000 de euro pe an. Totul se petrece ca urmare a deciziei Rusiei de a reduce livrările de gaze.

Începând din luna octombrie, companiile de utilităţi din Germania vor putea să transfere, pe seama consumatorilor, costurile create de acoperirea deficitului apărut ca urmare a diminuării livrărilor ruseşti de gaze.

Guvernul de la Berlin urmează să prezinte joi un decret cu privire la acest subiect, susține Bloomberg. Germania a încercat să evite situaţia în care consumatorii sunt cei care plătesc pentru creşterea costurilor cu energia.

Germania, speriată de pericolul sistării livrărilor de gaze de către Putin

Din cauza presiunilor cu care se confruntă companiile de utilităţi, Guvernul de la Berlin a fost forțat să îşi schimbe abordarea în încercarea de a reduce consumul şi a se pregăti pentru sezonul de iarnă. Germanii – dar nu numai ei – sunt îngrijorați că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea opri complet livrările de gaze.

„Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme şi afectează zone semnificative ale economiei şi societăţii. Nu le putem depăşi decât împreună”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-un comunicat.

Potrivit unor surse guvernamentale, citate de sursa menționată, valoarea noii taxe ar putea varia între 1,5 şi 5 eurocenţi pentru fiecare kilowat oră. Acest lucru ar însemna o sumă suplimentară de aproximativ 1.000 de euro pe an în facturile la gaze pentru o familie de patru persoane.

Un aşa-numit ,,mecanism de ajustare a preţurilor” va afecta atât gospodăriile cât şi consumatorii industriali care utilizează contracte pe termen lung şi va fi valabil până la finele lunii septembrie 2024, au adăugat sursele.

Măsura drastică care se va aplica de la 1 octombrie

Până în luna octombrie, importatorii de gaze vor trebui să suporte singuri creşterea costurilor. O condiţie prealabilă pentru introducerea de către Guvern a acestui mecanism este o perturbare semnificativă a livrărilor de gaze către Germania.

Recent, grupul rus Gazprom a redus livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 până la 20% din capacitatea conductei.

Trebuie spus că, cu o zi în urmă, autoritatea de reglementare a rețelei din Germania a lansat un nou apel către gospodării și industrie pentru a economisi gazul și a evita raționalizarea. Cererea a venit în contextul în care fluxurile de gaz prin conducta Nord Stream 1 au scăzut miercuri, 27 iulie, la o cincime din capacitatea conductei.