Pregătiri intense pentru o posibilă oprire totală a gazelor rusești

În cursul zilei de miercuri, Comisia Europeană a prezentat o serie de măsuri suplimentare pe termen scurt pentru a face față prețurilor ridicate la energie și pentru a aborda posibilele întreruperi ale aprovizionării din Rusia.

Tot miercuri, Comisia Europeană a prezentat și o serie de domenii în care configurația pieței de energie electrică poate fi îmbunătățită, pentru ca aceasta să poată fi adaptată la tranziția către renunțarea la combustibili fosili. Această optimizare va ajuta piața energiei electrice să devină mai rezistentă la șocurile de preț, în timp ce consumatorii vor fi protejați, iar prețurile vor fi accesibile.

„UE a creat o piață a energiei bine funcțională și interconectată, care continuă să asigure o aprovizionare fiabilă cu energie în situația dificilă de astăzi. Dar vremurile excepționale necesită măsuri excepționale, iar astăzi prezentăm măsuri suplimentare pe care statele membre le pot lua pentru a combate prețurile ridicate. În timp ce Rusia își continuă războiul neprovocat din Ucraina, trebuie să ne planificăm, de asemenea, pentru întreruperile în aprovizionarea cu gaze și impactul acestora prin măsuri de solidaritate și posibile intervenții asupra prețurilor. În paralel, continuăm să lucrăm la îmbunătățirea pieței energiei electrice pentru a proteja mai bine consumatorii, a reduce volatilitatea și a continua să sprijinim tranziția ecologică”, spune comisarul pentru Energie, Kadri Simson.

Măsurile pe termen scurt

Statele membre pot utiliza în continuare setul de instrumente privind prețurile la energie. Potrivit Comisiei Europene, acest set conține măsuri de reducere a facturilor la energie plătit de consumatorii europeni.

De asemenea, CE spune că o serie de măsuri pe termen scurt este pusă la dispoziția statelor membre, acesta putând fi folosit atât în prezent, cât și în următorul sezon.

Măsuri pe piața gazelor 

Comisia Europeană spune că pe piața gazelor există câteva măsuri, prima dintre ele fiind posibilitatea ca statele membre să extindă, pentru o perioadă scurtă de timp, reglementarea prețurilor pentru consumatorii finali la o gamă mai largă de clienți, fiind incluse gospodăriile sau industria.

De asemenea, este vorba despre „întrerupătoare de circuit” temporare și măsuri de lichiditate de urgență pentru a sprijini funcționarea eficientă a piețelor de mărfuri, cu respectarea deplină a dispozițiilor privind ajutoarele de stat, se arată pe site-ul oficial al Comisiei Europene.

O altă măsuri este platforma energetică a Uniunii Europene pentru cererea de gaze naturale, pentru a asigura prețuri competitive la gaze naturale prin achiziții comune voluntare și pentru a reduce dependența UE de combustibilii fosili din Rusia.

Opțiuni de intervenție pe piața energiei electrice

Sursa anterior citată mai spune că statele membre au posibilitatea de a realoca venituri inframarginale excepțional de mari, cunoscute sub numele de profituri excepționale, pentru a sprijini consumatorii este extinsă pentru a acoperi următorul sezon de încălzire, în timp ce veniturile din congestii pot fi utilizate pentru a finanța sprijinul acordat consumatorilor.

De asemenea, este vorba și despre o extindere temporară a prețurilor cu amănuntul reglementate pentru a acoperi întreprinderile mici și mijlocii, dar și despre posibilitatea de a introduce subvenții pentru costurile de combustibil în producția de energie electrică pentru a reduce prețul energiei electrice, pentru regiunile cu interconectare limitată.

Totuși, există și o condiție, ceea fiind ca acestea să fie concepute într-un mod compatibil cu tratatele UE, în special în ceea ce privește absența restricțiilor la exporturile transfrontaliere, legislația sectorială și normele privind ajutoarele de stat.

Măsuri pentru posibilele întreruperi de gaze naturale

În scenariul în care Federația Rusă va opri complet aprovizionarea cu gaz rusesc, Comisia Europeană spune că va fi nevoie de măsuri speciale pentru ca situația să fie rezolvată. Drept urmare, instituția europeană spune că țările membre ar trebui să își actualizeze planurile de urgență, în timp ce țin cont de recomandările cuprinse în analiza pregătirii UE realizată de Comisie.

Pe acest fond, CE spune că va facilita stabilirea unui plan coordonat de reducere a cererii la nivelul întregii Uniuni, având în vedere măsuri voluntare pentru ca totul să fie pregătit în cazul acestui scenariu. Statele mai puțin afectate de o astfel de întrerupere ar trebui să își reducă și ele cererea, într-un sprijin de solidaritate.

În aceeași notă, Comisia Europeană spune că ar putea fi nevoie de o plafonare administrativă a prețului la gaze la nivelul întregului bloc comunitar, ca răspuns la o întrerupere totală. Dacă acest plan este introdus, atunci plafonul trebuie să se limiteze la durata situației de urgență din UE și nu ar trebui să compromită capacitatea UE de a atrage surse alternative de aprovizionare cu gaze prin conducte și GNL și de a reduce cererea.