Cutremur total în Austria! Lovitură cumplită pentru Viena, direct din România: E extrem de clar
SURSA FOTO: Dreamstime
Austria a închis uşa în nas statului român! Acțiunile OMV au crescut automat, după ce a anunțat că va plăti taxa de solidaritate doar în Austria, nu și în România.
După ce OMV a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate României, companiei din Austria i-au crescut acțiunile automat
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a vorbit luni, 16 ianuarie 2023, despre scandalul actual dintre Austria și România, iscat după ce OMV a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate țării noatre, taxă pe care ar trebui să o plătească toate companiile din energie care au obţinut profit.
Potrivit lui Eugen Tomac, „OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îşi permite”, iar după ce a anunţat că nu plăteşte suprataxarea pe profit, i-au crescut acţiunile automat.
Acesta a ținut să precizeze că dacă OMV ar fi spus că va achita taxă de solidaritate, atunci efectul ar fi fost altul.
„Lucrurile sunt foarte clare, noi am avut o ordonanţă care trebuia să reglementeze situaţia din energie, dată în martie, s-a dezbătut aproape un an de zile, cam asta este imaginea pe care o au românii privind deciziile la nivel guvernamental şi inclusiv această Ordonanţă privind suprataxarea a fost făcută de azi pe mâine, fără a explica atât opiniei publice, cât şi celor care trebuie să respecte legile din România.
Evident că OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îşi permite şi efectele sunt foarte clare. A anunţat OMV că nu plăteşte această suprataxare pe profit, automat i-au crescut acţiunile”, a declarat, luni, Eugen Tomac în cadrul emisiunii „Talk News” de pe Prima News TV.
Poziţia ANAF este extrem de importantă în acest scandal
Eugen Tomac a atras atenția asupra faptului că „poziţia ANAF este extrem de importantă” în această situație.
„Sper să vină cu o poziţie limpede privind situaţia de la OMV, eu cred că cei care fac profit în România, taxele trebuie să le plătească în România. Aceasta este o sfidare a bunului simţ în primul rând.
Eu rămân la acea opinie că Regulamentul a fost transpus prost, articolul este extrem de clar, cum se stabileşte această suprataxare şi pleacă de la procentul de 33%. Deci regulamentul îţi creează pârghii prin care poţi acţiona. Noi aveam această posibilitate de a crea un cadru legislativ”, a spus europarlamentarul PMP, relatează sursa citată anterior.
În prezent, OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, după ce a anunțat că nu va plăti contribuţia de solidaritate pe motiv că veniturile sale din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




