Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 s-a produs, vineri, în apropiere de Tonga, în Pacificul de Sud, potrivit Institutului american de geologie (USGS). Cutremur cu magnitudinea de 7,2 s-a produs în apropiere de Tonga, în Pacificul de Sud, la 16 iunie, potrivit U.S. Geological Survey (USGS), scrie India Today.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la aproximativ 280 km sud-vest de Tonga. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 167,4 km, potrivit USGS.

Până în prezent nu a fost emisă nicio alertă de tsunami pentru SUA, a precizat Sistemul american de alertă de tsunami, în urma cutremurului. Magnitudinea raportată inițial a fost de 7 în apropierea regiunii sudice, de către Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC).

Cutremur puternic anunțat de autoritățile din Filipine

În urmă cu o zi, autoritățile din Filipine au anunțat că un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a lovit principala insulă a țării.  La scurt timp, autoritățile au oprit unele operațiuni feroviare în capitala Manila. Nu au fost raportate victime sau pagube majore în urma cutremurului, care s-a produs în largul mării la o adâncime de 10 kilometri și a fost resimțit în provinciile învecinate, a precizat agenția de seismologie din Filipine.

De asemenea, Ministerul Transporturilor a precizat că operațiunile celor trei linii de cale ferată supraetajate din Manila au fost oprite din cauza seismului.

„Căile ferate și aeroporturile au avut suspendarea operațiunilor. Până în prezent, nu s-a raportat niciun efect major al cutremurului și sperăm să rămână așa” , a declarat purtătorul de cuvânt al apărării civile, secretarul adjunct Bernardo Rafaelito Alejandro, pentru canalul de știri GMA.

Lung șir de seisme în ultima perioadă

Trebuie menționat că în ultima vreme au avut loc mai multe seisme. Marți, 13 iunie, un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade a avut loc în Noua Zeelandă, în insulele Karmadec. Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 20 de kilometri, indică datele seismologice.

La numai câteva minute distanţă, o replică puternică a fost înregistrată în aceeași zonă, având o magnitudine de 5,2 grade, potrivit informațiilor transmise la momentul respectiv de autoritățile din Noua Zeelandă.

Cât despre România, cutremurul de 5,2 grade din Arad, din urmă cu câteva zile, a pus în alertă toată ţara, în contextul în care mulţi oameni se speriaseră deja de noua activitate seismică înregistrată în judeţul Gorj, în plus faţă de cutremurele obişnuite din zona seismică Vrancea.