Cutremur pe scena politică! Lovitura supremă primită de AUR. E finalul partidului?
Este cutremur pe scena politică. Reprezentantul Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului, deputatul PNL Alexandru Muraru anunță o lovitură fără precedent pentru AUR. Potrivit acestuia, au fost extinse plângerile penale la adresa copreședinților partidului.
Într-un interviu special acordat la RFI, reprezentantul Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului, deputatul PNL Alexandru Muraru, cutremură scena politică.
Reprezentantul Guvernului acuză minciuni, derapaje şi chiar violenţă directă din partea AUR
Acesta a anunțat că după protestele care au avut loc pe 21 decembrie la Palatul Parlamentului, plângerile penale la adresa copreședinților AUR, George Simion și Claudiu Târziu au fost extinse.
Potrivit liberalului, AUR ar trebui să fie scos în afara legii, având în vedere mișcările făcute în ultimele luni. Totodată, el a subliniat și faptul că 2021 a fost un an care „a întors pe dos societatea românească”.
Alexandru Muraru a dat și o serie de exemple în acest sens. El menționează că în spațiul public au apărut nenumărate minciuni agresive, violențe directe, dar și derapaje.
„În 2021 am fost martorii manifestărilor acestui vis pe care l-aş denumi grotesc, este vorba despre acest miraj al neo-legionarismului, adică este un amestec de conservatorism, de tradiţionalism, de naţionalism, de ultraortodoxism, concomitent cu o respingere a valorilor occidentale şi cu o înlocuire a acestora cu tot felul de minciuni agresive şi violenţa directă exista deja, mai este doar un pas până la scăparea lucrurilor de sub control (…). Soluţia este fermitatea legii şi pedepsirea exemplară a derapajelor”, a spus reprezentantul special al Guvernului, luni, la RFI.
Cum poate fi scos partidul AUR în afara legii
Referitor la situația AUR, deputatul liberal susține că partidul ar trebui scos în afara legii, explicând și cum ar putea fi făcut acest lucru. El consideră că acest partid este o ”ameninţare la adresa ordinii constituţionale a României”, iar Parchetul General poate declanșa o procedură în acest sens.
„Instituţiile statului trebuie să răspundă dacă această formaţiune AUR este o ameninţare la adresa ordinii constituţionale a României şi pe cale de consecinţă e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa. (…). Există două proceduri … după modelul german, Parchetul General poate declanşa această procedură şi CCR este chemată, prin legea de la începutul anilor 2000 pe baza căreia se înfiinţează şi funcţionează partidele politice, să confirme o asemenea rezoluţie”.
Amintim faptul că după protestele de pe 21 decembrie, Muraru a depus mai multe plângeri penale pe numele copreședinților AUR, George Simion și Claudiu Târziu.
Despre această mișcare, liberalul spune că astfel de fapte nu pot fi acceptate. El a adăugat că un partid politic nu poate fi urmărit penal, însă membrii partidului care au coordonat un astfel de atac pot fi anchetați.
„Pot să vă spun în premieră astăzi că după atacul asupra Parlamentului, de acum câteva săptămâni, sunt în legătură cu organele competente şi am extins în aceste zile plângerile penale la adresa copreşedinţilor AUR Claudiu Târziu şi George Simion, pentru diverse fapte penale pe care le-am încadrat în plângerile mele, asta pentru că în discuţiile pe care le am cu investigatorii, un partid politic nu poate fi pus sub urmărire penală, dar membrii care au coordonat acest atac pot fi anchetaţi”, a adăugat el.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





