Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care efectuează în prezent un turneu în Asia, a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

El nu prezintă simptome caracteristice în cazul contaminării cu SARS-CoV-2, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Ungariei, citat de MTI.

Peter Szijjarto a fost testat pozitiv după sosirea sa la Bangkok, capitala Thailandei, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Discuţii pentru a asigura revenirea la Budapesta

După vizita efectuată în Cambodgia, în cadrul acestui turneu asiatic, Szijjarto s-a deplasat în Thailanda, unde ca urmare a rezultatului pozitiv la testul pentru COVID-19 a fost izolat într-un spital din Bangkok, conform măsurilor antiepidemice locale.

În prezent, se poartă discuţii pentru a asigura revenirea sa la Budapesta, unde va intra carantină, notează MTI.

Ministrul de externe ungar a fost testat pentru coronavirus chiar înainte de plecarea sa în Asia, prezentând un rezultat negativ pentru SARS-CoV-2, aminteşte agenţia de presă citată.

În context, trebuie precizat că Budapesta poartă discuţii despre posibilitatea achiziţionării unor vaccinuri împotriva coronavirusului atât cu China, cu Rusia, cât şi cu Israelul, conform precizărilor făcute de ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului.

”Rezolvarea acestei probleme o poate reprezenta vaccinarea”

Péter Szijjártó a precizat că ”peste tot în lume, cifrele legate de coronavirus devin din ce în ce mai alarmante. Deşi, deocamdată, în ceea ce priveşte pandemia, avem mai multe semne de întrebare decât răspunsuri sigure, într-un aspect există consens în întreaga lume ştiinţifică: rezolvarea acestei probleme o poate reprezenta vaccinarea”.

”Am început consultările necesare în acest sens; vineri şi astăzi am vorbit prin telefon cu ministrul rus al industriei şi comerţului, Denis Manturov, respectiv cu ministrul rus al sănătăţii, Mihail Murasko, cu care am convenit să păstrăm un contact permanent pentru a clarifica problemele legate de rezultatele testelor, procedurile de obţinere a licenţelor şi utilizarea pe scară largă, în domeniul sanitar”, a mai spus şeful diplomaţiei ungare.

Ministrul a adăugat totodată că s-a luat legătura şi cu autorităţile israeliene, deoarece şi în Israel se fac cercetări pentru dezvoltarea unui vaccin.