Amendamentul a fost votat de parlamentul maghiar în aprilie și viza o lege din 2014 privind avertizorii de integritate. Potrivit informațiilor apărute în presă, amendamentul extindea lista domeniilor în care cetăţenii puteau face sesizări, cu scopul de „a proteja modul de viaţă ungar”.

Amendamentul permitea denunţarea oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei

De asemenea, amendamentul permitea denunţarea „oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei”, înscrisă în Constituţie din 2019 ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Amendamentul încuraja și denunţarea persoanelor care neagă „dreptul copiilor de a avea o identitate ce corespunde sexului lor de la naştere”.

Președintele din Ungaria, Katalin Novak, a trimis legea înapoi în Parlament pentru reanalizare, afirmând că „prevederea vag formulată nu protejează în mod eficient valorile stabilite în Constituţie”.

Deputaţii au aprobat marţi o versiune modificată

Prin urmare, deputaţii au aprobat marţi o versiune modificată. Amintim că Ungaria îşi schimbă treptat legislaţia, începând din anul 2018, ca parte a proiectului societal al premierului Viktor Orban.

Astfel, Ungaria a interzis studiile de gen, înregistrarea schimbării de sex la starea civilă şi adopţiile de către cuplurile homosexuale. Totodată, nu mai este posibil să se discute despre schimbarea de sex sau homosexualitate în faţa minorilor, în baza unei legi adoptate în 2021.

La doar un an după ce a preluat puterea în 2010, partidul lui Viktor Orban a introdus o nouă constituție care interzicea căsătoriile între persoane de același sex. Ulterior, constituția a fost revizuită pentru a împiedica cuplurile de același sex să adopte copii, ceea ce a pus Budapesta în conflict cu Bruxelles-ul.

Ungaria este în plină negociere cu Bruxellesul pentru deblocarea unor fonduri europene de miliarde de euro îngheţate din cauza nerespectării statului de drept.

Katalin Novak a scris o scrisoare către Adunarea Națională

Președintele Katalin Novak a scris o scrisoare către Adunarea Națională în care afirmă că acest capitol controversat depășește domeniul de aplicare al transpunerii legislației UE și, în loc să consolideze protecția valorilor esențiale, o subminează.

Veto-ul președintelui Novak este un act demn de luat în seamă de opoziție față de politicile premierului ungar Viktor Orban. Este deosebit de semnificativ, deoarece Katalin Novak este considerată un politician cu legături strânse cu Orban, întrucât a ocupat funcții de conducere în partidul său FIDESZ și a fost numită șef de stat de către acesta.