Cel puţin 127 de oameni au murit în urma seismului din China, care s-a produs luni, 18 decembrie. Conform informațiilor publicate de Xinhua, echipele de salvare lucrează la temperaturi sub limita de îngheţ în timp ce încearcă să descopere supravieţuitori.

Au murit cel puțin 127 de oameni

Potrivit sursei menționate, peste 500 de oameni au fost răniţi după ce s-a produs seismul. Cutremurul a lovit provincia Gansu şi a avut o magnitudine estimată de 6,2.

Serviciul de prospecţiuni geologice al SUA (USGS) a dezvăluit că acesta s-a produs luni seară la ora locală 23:59 (15:59 GMT). Anterior, agenția anunţase că magnitudinea seismului a fost de 5,9 grade.

Sursa menționată subliniază că cel puţin 113 oameni au murit în comitatul Jishishan din provincia Gansu. Simultan, autorităţile din provincia vecină Qinghai au raportat 14 decese.

Replicile seismului au fost resimţite şi în Lanzhou, capitala provinciei Gansu.

Xi Jinping a cerut salvarea victimelor

Reacția președintelui chinez Xi Jinping nu a întârziat să apară. Acesta a cerut ca toate eforturile posibile să fie făcute pentru a salva vieţile oamenilor. Astfel, activitatea echipajelor de salvare continuă.

Potrivit sursei menționate, salvatorii îi caută pe supraviețuitori sub dărâmături.

Cutremurul a avariat mii de case, drumuri și alte infrastructuri

Cutremurul a avariat aproximativ 6.000 de case, drumuri şi alte infrastructuri din Jishishan. De asemenea, mai multe sate au rămas fără electricitate şi furnizarea de apă a fost întreruptă în acea regiune, considerată una dintre cele mai sărace din China.

Mai multe replici seismice au fost înregistrate în cursul zilei de luni. Astfel, provincia Xinjiang, învecinată cu Gansu, a fost lovită de un seism ce a avut magnitudinea 5,5.

Brigăzile de pompieri şi serviciile de salvare au trimis voluntari în regiune. Autorităţile feroviare au oprit circulaţia trenurilor în zonă.

Presa din China a difuzat fotografii cu oameni care şi-au părăsit în grabă locuinţele şi stăteau în aer liber înfăşuraţi în pături la temperaturi de iarnă.

La rândul lui, postul public de televiziune a arătat filmări cu membri ai echipajelor de intervenţie în timp ce căutau supravieţuitori printre mormane de moloz.

Potrivit biroului local de meteorologie, temperaturile din provincia Jishishan vor scădea marţi până la -10 grade Celsius, subliniază agenția Xinhua.