Un seism cu magnitudinea 7,1 s-a produs în Insulele Kermadec din Noua Zeelandă. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific a avertizat că un tsunami este posibil în zona aflată la o distanță de 300 km de epicentru. În prezent, nu există informații cu privire la posibile victime sau pagube.

Au fost emise avertismente de tsunami pentru regiunile de coastă pe o rază de 300 km de arcul insular subtropical din sudul Pacificului, notează agenția de știri Baha.

Sistemul american de alertă pentru tsunami a emis o avertizare la scurt timp după puternicul seism, care, potrivit US Geological Survey, au avut loc la o adâncime de 10 km.

Sursă: baha.com

Noua Zeelandă, Australia și Filipine nu au fost expuse riscului unui eventual tsunami, potrivit oficialilor, iar avertizarea a fost ulterior ridicată în totalitate.

Insulele Kermadec se află la nord-est de Auckland, în Noua Zeelandă, și măsoară aproximativ 13 mile pătrate. Grupul de insule vulcanice este zguduit frecvent de seisme.

Cutremur în județul Gorj, miercuri seara

Amintim că un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc, miercuri seara, pe 15 martie, în județul Gorj. Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 19.33.

Cutremurul a avut magnitudinea de 3,3 și s-a produs la adâncimea de 16,1 kilometri. Cutremurul s-a produs la 15 kilometri de Târgu Jiu, la 69 de kilometri de Hunedoara și de Drobeta-Turnu Severin și 83 de kilometri de Deva.

Un nou seism s-a produs și în Turcia

Un nou seism s-a produs și în Turcia, miercuri dimineață. El a avut loc în provincia Kahramanmaraș și a fost imediat urmat de două replici. Locuitorii s-au temut că un nou coșmar similar celui din luna februarie se poate repeta.

Cutremurul de miercuri dimineață din Turcia a avut magnitudinea de 4,1 pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 5 km. Mai mult, acest seism a fost imediat urmat de alte două replici magnitudini de 2,4, respectiv 2,2. Aceste noi evenimente induc o stare generală de panică în Turcia după cutremurele devastatoare de luna trecută.

Șeful agenției de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia a ridicat la 47.975 numărul morților în urma cutremurului cu magnitudinea 7,8 de luna trecută. Yunus Sezer a declarat sâmbătă, 11 martie, în timpul unei conferințe de presă, că printre persoanele care au murit se numără 6.278 de străini, cetățenii sirieni reprezentând cea mai mare parte.

Cutremurul din 6 februarie a afectat 11 provincii turcești și părți din Siria vecină.