Cutremur de 6,3 grade în Afghanistan

Cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter! Seismul a avut loc în Afghanistan, la două zile după ce alte două cutremure puternice din regiune au ucis 1.000 de persoane.

Seismul s-a produs în apropierea orașului Herat, la o adâncime de 8,2 kilometri, precizează Serviciul SUA (USGS). Până în prezent, nu au fost raportate victime.

Cutremur după cutremur în România

Și în România au avut loc două cutremure vineri, pe data de 13 octombrie, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism a avut loc la ora 02:02, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Cutremurul a avut o magnitudine de 2,4 grade pe scare Richter.

S-a produs la o adâncime de 134,8 km, în apropierea următoarelor oraşe: 46km V de Focsani, 57km N de Buzau, 67km E de Sfantu-Gheorghe, 76km E de Brasov, 89km NE de Ploiesti.

Al doilea cutremur a avut loc la ora 02:32, în județul Gorj, Oltenia. Seismul a avut magnitudinea de 2,4 grade pe scara Richter.

S-a produs la o adâncime de 16,5 km, în apropierea următoarelor oraşe: 14km NV de Targu Jiu, 68km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara, 85km S de Deva, 95km V de Ramnicu Valcea, a mai transmis INFP.

Cutremur de 5,2 grade în Filipine

În aceeași zi, a avut loc un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter în Filipine. Cutremurul s-a produs la aproximativ 100 de kilometri sud de Manila, la ora locală 08:24 (00:24 GMT). Seismul a zguduit clădirile din Capitală, autorităţile locale avertizând oamenii cu privire la posibilele replici, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite.

De teamă, oamenii au ieșit în stradă. Din fericire, momentan, nu au fost înregistrate victime.

Cutremur de 5,3 grade în Taiwan

Vă amintim că un nou cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter a avut loc miercuri, 11 octombrie 2023. S-a produs la ora 13:36:58, ora locală a României. Seismul a avut loc în Taiwan. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: la 45 km sud de Hualien City, la 64 km sud-est de Puli, la 88 km sud-est de Nantou, la 93 km est de Douliu, la 97 km nord de Taitung City, la 98 km sud-est de Yuanlin și la 99 km sud-est de Taichung. Nu au fost transmise informații referitoare la daunele cauzate de cutremur. Nu se știe nici dacă a creat pagube materiale, nici dacă a creat victime. Mai multe puteți citi aici.