Combaterea evaziunii fiscale a devenit slogan. Repetat insistent, ani de zile, pe toate vocile din politică şi de la guvern, dar fără să fie pus în practică, şi-a pierdut credibilitatea şi a ajuns, din păcate o temă derizorie.

În realitate, economia României suferă din cauza reţelelor de evaziune. Afacerile sănătoase sunt, pe de o parte, concurate neloial de firme care îşi permit costuri mai mici pentru că nu plătesc taxe, iar pe de altă parte sunt cele care suportă majorarea fiscalităţii ori de câte ori statul constată că nu a încasat suficient. Un cerc vicios care erodează mediul corect de business, plătitorii de taxe oneşti, dar şi calitatea serviciilor publice. Care sunt adevăratele cauze ale evaziunii fiscale şi cum poate fi combătută eficient?

Taxarea sufocantă

Cauzele evaziunii fiscale au fost discutate, de-a lungul timpului, constatându-se că principalele sale resorturi sunt fiscalitatea foarte ridicată – pentru că de la un anumit prag al taxării afacerile devin nerentabile şi se ascund, parţial, în zona gri -, şi voinţa politică care merge mână în mână cu interesele de grup şi protecţia la nivel înalt. În ceea ce priveşte fiscalitatea, există calcule ale Consiliului Fiscal care demonstrează, de exemplu, că majorarea TVA la 24% în 2010, a crescut foarte mult evaziunea la plata acestei taxe. Astfel, în timp ce ponderea totală a evaziunii în PIB a urcat de la 12,9 la 16,2% din 2009 până în 2013, adică cu 3,3 puncte procentuale, cel aferent TVA a escaladat de la 8 la 12,2%, adică cu 4,2 puncte procentuale. Prin urmare, evaziunea la TVA este cea mai importantă şi a crescut enorm după ce cota a fost săltată de la 19 la 24%. Un alt indiciu că nivelul taxării este hotărâtor în creşterea evaziunii este plasarea pe locul doi a evaziunii la plata impozitelor şi contribuţiilor pe forţa de muncă. Povara fiscală asupra angajatorilor şi angajaţilor este extrem de ridicată, costurile pentru fiecare leu plătit unui salariat fiind de 0,8 lei.

Revenirea TVA la 19% de la 24%, a treia cea mai mare valorea din Uniunea Europeană, a fost enunţată ca prioritate absolută de preşedintele ales Klaus Iohannis. „Cota de TVA de 24% pare aproape o invitație deschisă la evaziune fiscală și un obstacol dintre cele mai serioase în calea consumului. (…) Probabil că cea mai nefastă combinație fiscal-bugetară pentru România este dată de cota crescută de TVA și slaba capacitate de control și administrare fiscală“ se arată în programul său prezidenţial.

Problemele de control şi administrare au fost semnalate şi de preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, care în urmă cu jumătate de an, la bilanţul Serviciului Român de Informaţii declara: „Depolitizaţi ANAF, şi în câţiva ani vom avea venituri la bugetul de stat, este mesajul meu către politicieni. De la centru până la şefii judeţeni ai ANAF! Lăsaţi profesioniştii să lucreze! Nu o spun numai acum, am spus-o în timpul tuturor guvernelor, niciun partid nu a reuşit să reziste tentaţiei politizării şi atunci de bună seamă, fiind numiri politice la ANAF, unii vor fi protejaţi, iar alţii hăituiţi pentru că politrucul vrea să-şi păstreze funcţia“.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a intrat într-un proces de reorganizare, în urmă cu un an, în cadrul unui program cu Banca Mondială. Scopul principal este, evident, combaterea evaziunii. Şeful instituţiei, Gelu Ştefan Diaconu, spunea, în urmă cu câteva luni, într-un interviu pentru Capital, că la finalul reformei, care va dura câţiva ani, nou înfiinţata Direcţie Antifraudă va fi un soi de DNA al Fiscului.

Controale firave

Deocamdată, rezultatele sus amintitei direcţii sunt modeste. Mediul de afaceri şi-a arătat frecvent, anul acesta, nemulţumirea faţă de această structură. Deşi reinventarea Fiscului, prin transformarea vechii şi coruptei Gărzi Financiare în direcţia Antifraudă, ar fi trebuit să schimbe faţa controalelor, firmele spun că au rămas aceleaşi metehne şi aceeaşi ineficienţă. Datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală arată că Antifrauda a făcut puţin peste 15 mii de controale în 2014, în urma cărora a dat amenzi de 60 milioane de lei şi a stabilit prejudicii de 941 milioane lei. Din păcate, nici măcar suma de 60 de milioane lei nu  a fost încasată decât în mică măsură, iar pentru prejudicii s-au instituit măsuri asiguratorii, fără să se menţioneze public cât anume s-a recuperat efectiv.

Industriile evazioniste de top

Controalele fiscale sunt făcute în baza unor analize de risc ale căror criterii sunt păstrate la secret, conform legislaţiei. Însă domeniile în care evaziunea înfloreşte sunt menţionate în raportul de activitate al instituţiei care, în primul trimestru din 2014, a depistat că cele mai mari sustrageri de la plată sunt în industria agroalimentară, construcţii, energie, transporturi, băuturi alcoolice, tutun şi material lemnos. Evaluarea ANAF este confirmată şi de o analiză a Consiliului Fiscal care plasează industria alimentară şi agricultura în topul evaziunii, cu peste 16 miliarde lei anual. În schimb calculele Consiliului arată că şi alte industrii, nemenţionate de ANAF,  cum ar fi auto, IT, telecom sau cea petrolieră contribuie cu sume însemnate la evaziune, în ciuda plasării lor printre domeniile cu cele mai mari cifre de afaceri, profituri sau câştiguri salariale nete.

Capital va continua demersul jurnalistic început în această ediţie, şi va analiza, în săptămânile viitoare, principalele domenii în care evaziunea deţine pondere mare, încercând să demonteze, cel puţin din punct de vedere al dezbaterii publice, percepţia împământenită că România nu poate rezolva creşterea cheltuielilor sau reducerea deficitului bugetar altfel decât prin majorări substanţiale de taxe.  Acest cerc vicios al finanţelor publice, în care principalii pierzători sunt cetăţenii şi companiile oneste, sufocă economia, fiind o barieră pentru dezvoltare.

Te-ar putea interesa și: