În toamna anului trecut, Comisia Națională de Prognoză (CNP) vedea o creștere economică de 0,5% în România în 2010. În decembrie 2009, optimismul crescuse și CNP prevedea (pentru redactarea bugetului) o majorare a PIB cu 1,3% anul acesta. În ultima prognoză multianuală, dată publicității în septembrie, Comisia și-a schimbat radical părerea și crede că economia autohtonă va scădea anul acesta cu 1,9%. „Acum un an, eram optimiști, într-adevăr, însă luasem în calcul contextul legislativ de atunci. Măsurile de austeritate, inclusiv creșterea TVA, dar și evoluția unor sectoare precum construcțiile (mai ales investițiile private în domeniu) au schimbat datele problemei“, explică președintele CNP, Ion Ghizdeanu.
Dar nu numai în această perioadă, marcată de incertitudinile induse de recesiune, au dat greș experții CNP. În toamna lui 2006, de exemplu, vedeau un deficit al contului curent de 9,3% din PIB pentru 2007. În realitate, deficitul a ajuns în acel an la 14,3% din PIB, ceea ce reprezintă o diferență imensă, de cinci puncte procentuale. Un alt caz: în toamna lui 2007, CNP prognoza un salariu mediu brut de 1.550 de lei în 2008. Veniturile brute ale angajaților români au fost, însă, în acel an cu peste 200 de lei mai mari. Iar exemplele ar mai putea continua.
Oficial, scopul CNP este să furnizeze previziuni macroeconomice credibile autorităților. Ce preț se mai poate pune pe o strategie de guvernare, națională, regională sau locală, care se bazează pe datele furnizate de această instituție? Mai mult, care este raportul cost-beneficiu în cazul CNP?
Cât ne costă prognozele?
Instituția, aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, are un număr aprobat de 111 posturi, din care opt directori și directori generali, și un buget anual (calculându-l proporțional cu numărul de angajați) de circa 5,5 milioane de lei. Mai mult de jumătate din această sumă este alocată cheltuielilor de personal. Restul merge preponderent spre cheltuielile de întreținere a sediului central al Comisiei – 127.000 de lei anual pentru pază, 90.000 de lei pentru energia electrică, apă, gaze și ridicare gunoi, 95.000 de lei pentru întreținerea centralei termice, ascensorului, instalațiilor electrice și sanitare și a sistemului antiincendiu, 51.000 de lei pentru curățenie. Deloc neglijabile sunt costurile serviciilor de telefonie, IT, TV cablu și abonamente la diverse publicații (157.000 de lei pentru 2010) sau cele legate de transport (96.000 de lei pentru combustibili, bilete de avion, asigurări auto etc.).
CNP nu este singura instituție autohtonă care are în fișa postului realizarea de prognoze sau proiecții economice. Institutul de Prognoză Economică (IPE) al Academiei efectuează diverse studii științifice în domeniu. În 2010, de exemplu, cercetătorii de aici au lucrat la proiecte precum „Scenarii şi previziuni ale evoluţiilor pe termen scurt în economia românească“ sau „Evaluarea rolului politicii fiscale în combaterea crizei economico-financiare şi în asigurarea condiţiilor impuse de integrarea în zona euro“.
Potrivit unor surse guvernamentale, rezultatele studiilor IPE nu sunt decât rareori utilizate de autorități. Greu de spus dacă de vină sunt cercetătorii, care nu știu să-și vândă marfa, sau oficialii, care nu le acordă suficientă atenție. Cert este că, luând în calcul numărul de angajați, IPE consumă circa 3,5 milioane de lei pe an (adică aproximativ 1% din bugetul anual al Academiei Române).
Și Banca Națională își realizează propriile proiecții economice, însă acestea sunt de uz intern. „Cât despre țintele de inflație, acestea nu sunt nici proiecții, nici prognoze, ci doar nivelul de inflație pe care BNR apreciază că ar răspunde nevoilor țării. Din păcate, de multe ori realitățile nu sunt în concordanță cu nevoile“, explică Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu. El spune că BNR nu are decât instrumente monetare pentru a influența rata inflației, restul politicilor economice și fiscale aflându-se, desigur, în sarcina Executivului. Asta ar putea explica de ce ținta de inflație a BNR a fost atinsă ultima dată în 2006.
Previziunea, o meserie grea
Nu numai instituțiile autohtone dau greș. Cu 15 ani în urmă, economistul britanic John Kay a examinat arhivele prognozelor făcute, în perioada 1987-1994, de 34 de entități din Regatul Unit. El a observat că, în marea majoritate a cazurilor, acestea au avut tendința de a emite date similare, dar și că realitatea economică le contrazicea în cele mai multe situații. Experiența a fost repetată în 2008, de un alt jurnalist, de această dată pentru prognozele europene și nord-americane din perioada 2002-2008, iar concluziile au fost aproape identice.
Dacă înainte de recesiune previziunile din SUA au dovedit mai multă acuratețe decât cele de peste Ocean, criza economică a dat peste cap multe din analizele oficiale. O cauză ar fi, potrivit mass-media americane, faptul că se folosesc modele de prognoză învechite, valabile la recesiunea de după al doilea război mondial, dar nu și în criza actuală, unde avem de-a face și cu un colaps al sistemului financiar. Un exemplu care ne aduce aminte de „performanțele“ CNP: în ianuarie 2009, CBO (Congressional Budget Office) spunea că, până la sfârșitul anului, rata șomajului în Statele Unite va ajunge la 8,3%; în martie, aceasta trecuse deja de 8,5%.
Unele neajunsuri în legătură cu modelele utilizate au fost identificate și în cazul Comisiei Naționale de Prognoză. „Lasă de dorit la acest capitol – unele modele pot fi considerate depășite, altele, de-a dreptul greșite. În plus, fac prognoze privind toate componentele industriei, ceea ce, de fapt, nu este posibil. Credem că, de fapt, în acest din urmă caz cifrele sunt «scoase din burt㻓, descrie activitatea CNP unul dintre analiștii unei cunoscute bănci din România. „Probabil că problema cea mai mare este cu oamenii de acolo“, completează acesta.
Credibilitate scăzută
Și alți reprezentanți ai prognozei non-guvernamentale par a se îndoi de performanțele CNP. „Evaluarea o va face piața, adică cei care folosesc prognozele lor. Noi nu o facem. Dacă cifrele lor ar fi prezentat relevanță, le-am fi luat în calcul“, explică Nicolaie Chidesciuc, economistul-șef al ING România.
Nici oamenii de afaceri nu par a miza prea mult pe previziunile emise de CNP.
„Nu mă bazez pe studiile lor în mod direct. Însă cifrele respective contribuie la crearea unei stări de spirit, a unor așteptări. Este clar că nu le poți trece cu vederea, dar trebuie luate în considerare cu o oarecare rezervă și într-un oarecare context“, explică Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România. El spune că, cel mai probabil, credibilitatea instituției ar crește dacă nu ar fi în subordinea Guvernului, ci ar acționa independent.
„Există, într-adevăr, o tendință la nivel european ca activitatea de prognoză să treacă spre instituții fiscale independente, după ce s-a conștientizat faptul că principala problemă este politica fiscală“, afirmă Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal și economist-șef al Raiffeisen Bank. El a ținut să precizeze că nu încearcă, în niciun caz, să susțină că rolul CNP ar trebui preluat de Consiliul Fiscal, singurul în măsură să decidă ce instituții finanțează și ce date economice utilizează fiind Guvernul.

Au fost momente în care prognozele CNP au lăsat impresia că ar fi avut la fel de multe șanse de îndeplinire ca cele ale recent decedatei caracatițe Paul

Măsurile de austeritate, inclusiv creșterea TVA, dar și evoluția unor sectoare precum construcțiile au adus scăderea în locul creșterii economice.
Ion Ghizdeanu, președinte CNP

Te-ar putea interesa și: