ŢCa să fie foarte clar, în 7 octombrie 2009, domnul ministru Bazac a aprobat în Guvernul României Ordonanţa 104 prin care producătorii de medicamente urmau să plătească taxa de clawback. În 15 zile după această ordonanţă, urma ca (…) domnul Bazac împreună cu preşedintele Casei, domnul Irinel Popescu, să dea normele acestei legi. Nu au făcut-o. Eu am preluat în decembrie 2009 preşedinţia Casei şi, după şase luni de zile, deoarece a fost un proces extrem de dificil în a elabora aceste norme, împreună cu domnul ministru Cseke, am reuşit să emitem acest ordinŢ, a menţionat Duţă.

Potrivit acestuia, Casa Naţională de Asigurări nu are drept de iniţiativă legislativă, iar întârzierea s-a produs din două motive, respectiv dificultatea procesului şi responsabilitatea ministrului Sănătăţii de a-l accelera.

Duţă a menţionat producătorii de medicamente erau obligaţi să înceapă să plătească această taxă, potrivit legii, după trei, patru luni. ‘Pentru că plata propriu-zisă la producători, statul român o făcea după 300 de zile şi faceţi şi dvs socoteala că 300 de zile din octombrie 2009, de când s-a dat ordonanţa, ar fi însemnat aproximativ septembrie-octombrie 2010. Asta înseamnă că, chiar dacă s-a produs o întârziere a actului administrativ, nu a fost afectată contribuţia’, a explicat fostul şef al CNAS.

El a adăugat că este datoria statului să recupereze banii pe care unii producători de medicamente nu i-au plătit. ‘Noi am făcut toate demersurile legale şi ei fac la ora aceasta demersuri legale, de încercare de recuperare. Deci, este o problemă foarte simplă, cineva nu şi-a plătit o taxă la stat. Nu sunt singurii care nu şi-au plătit taxele în România, la ora aceasta’, a susţinut Duţă, care a afirmat că nu există niciun fel de prejudiciu, fiind vorba doar de companii care trebuie să-şi plătească taxele.

Corpul de Control al Primului-ministru va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie în privinţa unor posibile fapte de natură penală care au fost constatate în cadrul unei acţiuni de verificare privind activitatea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).

Potrivit unui comunicat al Guvernului difuzat duminică, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii CNAS şi ai Ministerului Sănătăţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu privind realizarea unei evidenţe a plătitorilor contribuţiei trimestriale, nu au fost încasate venituri în sumă totală de 189.763.842 lei, reprezentând contribuţii trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009- trimestrul III 2010. Suma constituie pagubă la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Perioada supusă controlului a fost 1 ianuarie 2009-31 martie 2012, respectiv până la 30 septembrie 2012 pentru verificările efectuate cu privire la gestionarea contribuţiei datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor.