Din păcate, orice am face pentru a ține aceste insecte departe de case, există lucruri care îi fac să roiască în curte, cum ar fi un iaz din apropiere sau o altă sursă de apă stătută. Dacă nu știați, puteți folosi apa stătută în avantajul vostru și a crea o capcană pentru aceste insecte enervante. Cu acest truc nu ai nevoie decât de o găleată neagră, apă și ulei, potrivit Outdoorguide.

Cum funcționează acest truc pentru a scăpa de țânțari

Pentru a instala capcana, tot ce trebuie să faceți este să umpleți găleata cu apă și apoi să adăugați deasupra un strat de ulei de in (sau orice ulei de gătit, cum ar fi uleiul de măsline sau uleiul de canola).

Ideea din spatele acestei capcane este aceea că țânțarii sunt atrași de apa stătută, ca loc pentru a-și depune ouăle; dar, cu un strat de ulei deasupra apei, țânțarii se vor bloca odată ce ajung la suprafață și se vor îneca în găleată, în loc să-și depună ouăle și să zboare. De asemenea, uleiul va ucide orice larvă de țânțari care reușesc să ajungă în apă, blocându-le accesul la oxigen.

Acest truc mai puțin cunoscut va rezolva problema țânțarilor nu doar prin uciderea lor, ci și prin prevenirea apariției altor țânțari.

Atenție mare când folosiți această capcană!

Înainte de a folosi acest truc anti țânțari trebuie să știți că poate fi dăunător și păsărilor, care adoră să se scalde în apă stătută. Așa că uleiul din capcană le va dăuna penelor. Atunci când utilizați acest truc, este important să vă asigurați că păsările nu pot ajunge la el. Puteți face acest lucru punând găleata într-o cutie de carton cu capacul ușor întredeschis sau punând peste ea o cușcă de sârmă. Același lucru este valabil și pentru iazurile cu pești.

De asemenea, înainte de a recurge la acest truc trebuie să știți că funcționează doar asupra țânțarilor femele (care intenționează să depună ouă în apă stătută).

Cel mai cunoscut inamic rămâne oțetul

Cel mai cunoscut și eficient inamic al țânțarilor, care se găsește în orice gospodărie, este oțetul. Stropirea curții sau a mobilierului din curte cu oțet de mere este o modalitate incredibil de eficientă de a pune pe fugă aceste insecte. Combinați această abordare cu lumânări cu citronella sau torțe Tiki.

Torțele Tiki sunt disponibile în stilul clasic, de bambus, sau în modelele mai sofisticate de sticlă și metal. Ele folosesc un recipient mic și un fitil pentru a arde uleiul, oferind torței flacăra deschisă. Se pare că lumina lor ține țânțarii departe.