În cadrul unui eveniment recent organizat în SUA, United Facts of America: A Festival of Fact-Checking (Faptele Unite ale Americii – Un festival dedicat verificării informațiilor), dr. Anthony Fauci a vorbit despre pandemia de coronavirus.

Acesta susține că există foarte multe lucruri pe care nu le știm încă despre originea coronavirusului. În acest context, șeful Institutului American pentru Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), a cerut derularea unei anchete deschise și independente pe marginea acestui subiect, scrie Fox News. 

„De fapt, nu. Nu sunt convins de asta. Cred că ar trebui să investigăm în continuare ceea ce s-a întâmplat în China până când descoperim cât mai exact ceea ce s-a petrecut”, a spus medicul.

De menționat este faptul că, în cadrul aceluiași eveniment a fost prezent și senatorul republican Rand Paul. La rândul său, acesta a invocat chiar posibilitatea ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator situat în provincia chineză Wuhan, fiind supus în prealabil unor experimente menite să-i modifice caracteristicile.

Coronavirusul a fost creat în China?

În același timp, medicul a mai adăugat că există o posibilitate pe care nu poate exclude, legată de modul în care chinezii ar fi putut să creeze acest virus care a făcut ravagii în lume.

„Nu am nicio relatare legată de ceea ce ar fi putut chinezii să facă și sprijin cu tărie ideea oricărei investigații în acest sens”, a adăugat medicul.

Amintim faptul că în urmă cu un an, dr. Fauci fauci preciza că ipoteza unei eventuale scăpări a microorganismul din laborator era puțin probabilă, însă acum, acesta și-a scchimbat părerea radical.

Pe lângă dr Fauci, republicanii, dar și actuala administrație Biden, au vorbit despre noi investigații asupra originii COVID. Membrii fostei administrații Trump, dar și numeroși oficiali republicani de la Washington susțin de mai multă vreme că șansele ca boala să fi scăpat dintr-un laborator chinez sunt foarte mari.

De cealaltă parte însă, în urmă cu câteva zile, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a catalogat această ipoteză ca fiind “extrem de improbabilă”.

Totuși, echipa OMS care a fost trimisă în China pentru a ancheta originea virusului, a fost întâmpinată cu șicane, piedici și numeroase obstacole de către autoritățile de la Beijing, lucru care a îngreunat considerabil misiunea de investigare.

În acest context, șeful OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus spunea chiar el că taote evaluările realizat de grupul de cercetare care investiga originea noului coronavirus „nu sunt suficient de detaliate”.

Administrația Biden s-a alăturat și ea grupului care cere o anchetă mult mai amănunțită legată de dezvoltarea noului coronavirus, dar și mai transparentă.