Regele Charles s-a întors la Londra pentru a-și continua tratamentul împotriva cancerului. Fotografii l-au surprins în mașină alături de regina Camilla, în timp ce cuplul se îndrepta spre Clarence House, reședința lor de lungă durată din Londra.

Întoarcerea monarhului britanic la Londra coincide cu programările curente pentru tratamentul său, conform informațiilor furnizate de People.

Prima ieșire publică a lui Charles după începerea tratamentului

Această revenire a Regelui Charles în Capitală vine după ce el și regina Camilla au participat la o slujbă religioasă duminică la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, Norfolk.

În timpul acelei apariții, monarhul și-a salutat cu mâna fotografilor în drumul spre biserică alături de soția sa. Aceasta a fost prima sa ieșire în public de la începerea tratamentului împotriva cancerului.

Într-o declarație publicată de Palatul Buckingham în weekend, regele a vorbit pentru prima dată despre diagnosticul său de cancer, mulțumind publicului pentru urările de bine primite.

„Îmi exprim cele mai sincere mulțumiri pentru numeroasele mesaje de susținere și urările de bine primite în ultimele zile. Așa cum știu toți cei afectați de cancer, astfel de gânduri bune reprezintă cea mai mare alinare și încurajare.

Mă bucur să aflu că împărtășirea propriului meu diagnostic a contribuit la sporirea înțelegerii publice și la evidențierea activității organizațiilor care sprijină pacienții cu cancer și familiile lor în Marea Britanie și în întreaga lume”, a declarat Palatul Buckingham.

Toate imaginile cu Regele Charles surprins sosind la Clarence House, marți dimineață, le puteți vedea aici.

Regele a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă

Palatul a anunțat că regele a fost diagnosticat cu cancer pe 5 februarie. Această veste a venit la o săptămână după operația suferită la prostată.

Natura specifică a cancerului cu care se confruntă regele nu a fost dezvăluită publicului, dar tratamentul standard a fost demarat încă de luni. Cu toate acestea, monarhul rămâne optimist și așteaptă cu interes să se reîntoarcă la toate responsabilitățile sale publice cât mai curând posibil.

Pe durata tratamentului, vor fi amânate aparițiile publice. Membrii înalți ai familiei regale sunt așteptați să preia temporar rolurile sale. Nu au fost furnizate detalii suplimentare cu privire la stadiul sau prognosticul cancerului.

Chiar dacă evenimentele publice vor fi suspendate, Regele Charles va continua să-și îndeplinească rolul constituțional de șef de stat. În acest sens, duminică, a fost surprins participând la o slujbă religioasă în Sandringham, unde a salutat mulțimea.