Cum arată cele mai frumoase pisici din lume. Trei din ele sunt chiar din România (FOTO)
Cele mai frumoase pisici / SURSA FOTO: Dreamstime
România a strălucit din nou pe scena internațională a frumuseții feline, în cadrul Campionatului Mondial Felin 2025, desfășurat la Romexpo. Țara noastră a obținut o dublă istorică, prin tată și fiu – Wild Forest’s Nordri și Wild Forest’s Quasar , ambii încoronați campioni mondiali. Evenimentul, la care au participat peste 750 de pisici din 35 de țări, a adus României și alte trofee importante, inclusiv prin Kira Kiralina și motănelul-simbol al empatiei, Spark, atrăgând chiar și atenția presei de peste Ocean.
Campionatului Mondial Felin 2025, desfășurat la Romexpo. România domină scena mondială atunci când vine vorba despre frumusețea felină
După titlul câștigat în 2023 de magnificul Maine Coon Panco’s Elros, în 2025, cel mai frumos motan din lume este din nou român!
Superbul Wild Forest’s Nordri, un impunător Norvegian de Pădure alb născut în România, a cucerit titlul suprem de Campion Mondial 2025, în fața a peste 750 de pisici din 35 de țări.



Iar performanța s-a dublat – și chiar triplat – printr-o poveste de familie unică: fiul lui Nordri, Wild Forest’s Quasar în vârstă de 7 luni, a fost și el desemnat cel mai frumos motănel din lume în 2025, însă de această dată a adus victoria Elveției, țara în care locuiește acum.

Astfel, România semnează o dublă victorie genetică: tată și fiu, ambii campioni mondiali în același an, născuți în aceeași felisă românească RO*Wild Forest’s.
Wild Forest’s Nordri, care în 2024 a fost și Campion European, devine astfel primul motan din România ale cărui linii de sânge domină podiumurile internaționale, un alt fiu de-al său – Wild Forest’s Prosecco – reușind, în acest an, să învingă „vikingii” chiar la ei acasă, cucerind prestigioasa Cupă a Scandinaviei, în cea mai dificilă competiție a celor mai mari rase de pisici – Maine Coon și Siberiene.

După performanța lui Nordri, România a primit o nouă confirmare de valoare:
Tot din România provine și „Ursoaica” albastră din Bucovina – Kira Kiralina, o pisică britanică cu păr scurt, care, după ce și-a învins toată concurența la categoria femele castrate, aduce și ea aurul pentru România – pentru prima dată în această categorie!


Spark, vedeta popularității. Motănelul salvat de pe stradă și readus la viață la Facultatea de Medicină Veterinară
Spark, un motănel fără pedigree, dar cu o poveste de film, salvat și readus la viață în secția UPU a Facultății de Medicină Veterinară din București, a furat inimile publicului și ale arbitrilor.
El a devenit Vicecampion Mondial la categoria „Pisici de casă” — o categorie special creată pentru a promova empatia, incluziunea, salvarea și adopția pisicilor abandonate.

Presa din SUA a relatat despre Campionatul Mondial Felin de la București
Succesul de la București a traversat continentele! Associated Press, The Washington Times și ABC News au relatat despre eveniment, descriindu-l drept „cel mai mare show felin din lume”.
Este pentru prima dată în istoria FIFe când presa internațională de top scrie despre o competiție organizată în România – o performanță istorică semnată de Felis Romania.
- 757 pisici participante
- 36 rase din 35 de țări
- 398 crescători
- 36 pisici adoptate
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





