Cu preţuri ce încep de la 600 de lei şi trec de 6.000 de lei, camerele video HD, tot mai prezente în bugetele de cumpărături ale pasionaţilor, ameninţă să domine piaţa anilor viitori.

Dacă ai acasă un HDTV, de ce să nu investeşti şi într-o cameră video HD? Acesta este raţionamentul care îi poate tenta pe clienţii care în 2009 au făcut economii ca să meargă anul acesta la cumpărături. Aşa încât, dacă anul trecut vânzările de camere video scăzuseră la jumătate comparativ cu 2008, estimările privind piaţa anului 2010 variază de la stagnare la dublarea vânzărilor.

Dar înainte să scoţi banii din buzunar, trebuie să fii convins că ai ales produsul care ţi se potriveşte. Care sunt aspectele ce trebuie luate în considerare la alegerea unei camere video HD? „Sfatul pe care l-am dat tuturor prietenilor este de a găsi un echilibru corect între nevoi şi aspiraţii“, spune Alexandru Mina, Advertising & Communication Coordinator la Panasonic România. Asta, pentru că modul în care va fi folosită camera este foarte important în alegerea finală. De exemplu, un turist are nevoie de o cameră de dimensiuni reduse şi de autonomie mai mare, atât în privinţa acumulatorului, cât şi a spaţiului de stocare. „Îl sfătuiesc să ţină însă seama şi de conectică, de uşurinţa în utilizare şi de disponibilitatea accesoriilor. Şi, în mod evident, de capacitatea zoom-ului“, completează Raul Filip, AV Division Manager la Samsung Electronics România.

Însă, indiferent de situaţie, calitatea filmărilor trebuie să fie ireproşabilă. „Calitatea imaginii va fi dată de blocul optic (obiectivul), de stabilizatorul de imagine şi de funcţiile automate de autoreglare a imaginii potrivit condiţiilor de iluminare date“, explică Mina. Aşadar, nu trebuie să vă lăsaţi impresionaţi de numărul mare de megapixeli pe care îl oferă un produs; importantă  este şi dimensiunea senzorului. O cameră cu un senzor mare va oferi o imagine mult mai clară şi mai bine definită. De exemplu, spune Mircea Stoicescu, Digital Imaging Trade Marketing Manager la Sony, cei mai recenţi senzori care dotează camerele producătorului japonez beneficiază de „tehnologie CMOS EXMOR R, cu iluminare din spate, care dublează practic sensibilitatea senzorului, producând imagini mult mai curate în condiţii de iluminare scăzută“.

HD = 20% din vânzările SD

Un alt element care trebuie luat în considerare este mediul de stocare. Majoritatea cumpărătorilor preferă camerele cu hard disk, dar foarte practice sunt şi cele cu carduri de memorie sau DVD-R. Dacă până acum camerele video erau o nişă, cu vânzări mici raportate la camerele standard, Alexandru Mina preconizează că în doi-trei ani camerele SD vor deveni o raritate în magazinele autohtone. Camerele video cu înregistrare în format HD reprezintă 20% din vânzările de camere video ale magazinului PCfun.ro. Preţul reprezintă totuşi o barieră pentru consumatorii români, mai ales că anul trecut orientarea a fost către produse din ce în ce mai ieftine“, spune Mădălin Durcă, director de marketing la Fit Distribution, proprietarul magazinului online PCfun.ro.

„Preţul unei camere video HD a scăzut considerabil“, spune Bogdan Pasat, director de vânzări şi marketing la JVC. „De aceea, înainte de a cumpăra o cameră standard definition, recomand clienţilor să se uite cu atenţie la ofertele din piaţa de camere HD.“

194-46325-39_gzhm400_03.jpgJVC GZ-HM400 4.500 LEI
Camera este dotată cu senzor 1/2.33 CMOS de 10.3Mpx, obiectiv Konica Minolta şi are memorie flash internă de 32 GB, dar şi slot pentru card SD/SDHC.

194-46328-39_sonyhdrcx505ve_03.jpgSony HDR-CX505ve 4.200 LEI
Este dotată cu un senzor Exmor R CMOS  1/2.8“, memorie internă de 32GB, echivalentul a 13 ore de filmare, obiectiv Sony G cu zoom optic 12x.

194-46327-39_samsung_03.jpgSamsung HMX-R10 1.690 LEI
Este cea mai populară cameră Samsung de pe piaţa locală: zoom inteligent 8x, touchscreen LCD rotativ mare, obiectiv poziţionat într-un unghi de 25 de grade.

194-46326-39_hs300slant_k_lcd2_03.jpgPanasonic HDC-HS300 6.200 LEI
Este vârful gamei producătorului: are un hard disk intern de 120GB şi slot pentru memory card SD/SDHC, senzor 1/4.1, obiectiv Leica Dicomar cu zoom 12x.