Cu multă imaginaţie şi cu ajutorul unor cutii de carton, câteva jucării şi ce a mai găsit prin atelierul tatălui său, Caine şi-a petrecut toată vacanţa de vară construind jucării. El a visat la ziua în care clienţii se vor îngrămădi să-i vadă munca, dar pentru că magazinul tatălui său nu are un vad tocmai bun, iar puţinii clienţi erau prea grăbiţi pentru a se mai opri şi la locul său de joacă, şansele de a-şi vedea visul împlinit erau destul de mici.

El a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce regizorul Nirvan Mullick, primul client al băiatului, a făcut un scurt filmuleţ despre mica sa afacere şi i-a făcut un site unde oamenii pot dona pentru a-l ajuta pe Caine să strângă bani pentru a merge la colegiu.

"Într-o zi, am intrat în atelierul de piese auto pentru a căuta un mâner pentru uşa maşinii mele Corolla din ’96. Ceea ce am găsit acolo au fost o mulţime de jocuri făcute din carton de către un tânăr care m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să mă joc. L-am întrebat cum funcţionează şi mi-a spus că pentru un dolar pot să mă joc de două ori, iar pentru doi dolari primesc un cupon cu 500 de încercări. Am luat cuponul", îşi aminteşte Nirvan Mullick.

La prima zi după ce filmuleţul lui Caine a fost încărcat online, s-au strâns 60.000 de dolari, iar în prezent are în jur de 120.000 de dolari, a declarat Mullick. Suma este una impresionantă, dar regizorul susţine că nu numai banii fac ca această experienţă să conteze.
"E vorba şi despre emoţiile şi nostalgia pe care acest filmuleţ le-a declanşat în oameni. Le aduce aminte despre cum e să fii copil, doar privind cum un băieţel încearcă să-şi vadă visul devenit realitate".

<object height="315" width="560"><param name="movie" value="https://www.youtube.com/v/faIFNkdq96U?version=3&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="https://www.youtube.com/v/faIFNkdq96U?version=3&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="315" width="560"></embed></object>