«Un business de familie pe care vrem să-l lăsăm moștenire copiilor», spuneau cei trei antreprenori, Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu, la scurt timp după valul de achiziții care a schimbat lumea curierilor în 2008, când branduri românești au trecut sub umbrela unor giganți internaționali. Ei nu și-au dorit să vândă, ci să consolideze. Deveniseră deja, de ceva vreme, lideri între curierii locali și spuneau o poveste care nu ajunsese la final. Au pornit de la zero acum 14 ani și au ajuns la afaceri de 51,5 milioane de euro. Un business 100% românesc, într-o piață locală, evaluată astăzi la peste 200 milioane de euro. „Privind retrospectiv, credem că am lansat FAN Courier într-un moment în care acest domeniu avea nevoie de competiție. În 1998, nu se putea vorbi cu adevărat despre o piață  concurențială. Exista Cargus, care începuse încă din 1991, Pegasus – care în acel moment țintea doar curieratul din București – mai  exista Prioripost, departamentul de curierat rapid al Poștei Române“, face o scurtă trecere în revistă Adrian Mihai. Giganții pieței mondiale – DHL, FedEx, UPS și TNT – existau la nivel de reprezentanțe, însă curieratul domestic nu se găsea în sfera lor de interes. Bineînțeles, o piață neconcurențială înseamnă deopotrivă avantaj și dezavantaj. Avantajul consta în nevoia pieței, pe care cei de la FAN au identificat-o și care a fost confirmată ulterior. Dezavantajul venea din lipsa de informație. În acel moment, era aproape necunoscută ideea de curierat rapid destinat pieței domestice, motiv pentru care o bună perioadă de timp cei trei antreprenori au fost nevoiți să explice că FAN nu este o extensie a Poștei Române și că nu se ocupă cu distribuția de ziare. „Felix Pătrășcanu era singurul cu experiență în domeniul curieratului, așa că ­ne-am folosit din plin de know-how-ul lui. Am făcut ceea ce astăzi se numește prospectarea pieței. Iar din perspectiva infrastructurii și a politicii de vânzări, a fost o adevărată încercare“, mai spune Adrian Mihai. Aveau atunci o Dacie pe care au folosit-o „până la epuizare“:  „am trimis sute sau chiar mii de faxuri, targetând clienți“.
Anii au trecut, și FAN a ajuns una dintre cele mai curtate companii în rândul marilor investitori. Chiar oficialii TNT au declarat, în momentul 2008, că, în cazul în care ar fi decis să cumpere o companie românească, FAN ar fi putut fi „o potențială achiziție“.
Investiții continue
Însă cei trei nu-şi doreau un exit şi au continuat să investească.
„Piața de curierat nu a ajuns încă la maturitate. Este o piață care crește odată cu economia, fără a avea însă dinamica acesteia. Investiția Austrian Post, prin achiziția PostMaster, și investiția lui Abris Capital, prin achiziția Cargus, ori poziția de lider a pieței, consolidată de FAN Courier, indică faptul că vorbim despre un segment dominat de ­businessul antreprenorial“, spune și Felix Pă­trășcanu. Evident, am ieși din realitate dacă nu am ține cont și de puterea multinaționalelor.
De pe această piață lipsește încă ­FedEx care, dacă va alege să investească în România, va merge cel mai probabil pe modelul achiziției unei companii care are deja piață, nu printr-un greenfield. „Tot acest puzzle arată clar că piața de curierat nu poate merge decât spre o piață mixtă, în care fiecare jucător își va găsi propria sa direcție și își va adapta oferta la nevoile clienților săi“, mai spune Pătrășcanu.
Lecții de criză
Prin criză au trecut învățând niște lecții: cei trei antreprenori au înghețat salariile în 2009 și au redus numărul angajaților cu 10%. Dar nu au întrerupt programele de training, continuând să investească 300.000 euro anual. În tot acest timp, businessul a înregistrat o creștere de circa 10% în fiecare an. Un rol important l-a avut și partea de online, comerțul electronic generând peste 10% din cifra de afaceri. „Online-ul a fost unul dintre principalele motoare, însă o bună parte din majorare a fost generată de accentul pe care l-am pus pe servicii noi sau extinderea la nivel național a unor proiecte-pilot“, mai spune Mihai.
Acum, FAN Courier a ajuns la 60.000 de expediții pe zi, de la doar câteva, cum expedia la începutul businessului. Una dintre cele mai mari investiții, finalizată chiar în ani de criză economică – 15 milioane de euro – a fost în noul sediu, ridicat pe Șoseaua de Centură.
Luate separat, terenul de 30.000 metri pătrați a costat 2,5 milioane de euro, banda de sortare 3,7 milioane de euro, iar construcția clădirii, 8,8 milioane de euro. Practic, prin această investiție FAN a trecut de la 9.000 de colete sortate într-o oră la 17.000.   Una peste alta, Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu sunt convinși că acest business va continua să crească, deși acum,  într-un context economic „imprevizibil“, este greu să avanseze cifre: „estimăm, totuși, că afacerile vor crește cu 10%, dacă luăm în calcul moneda națională“.
Asta pentru că, în cazul euro, se feresc să puncteze cu cifre. „Este prematur să avansăm un procentaj în cazul aprecierii sau al deprecierii leului în raport cu moneda euro. Ca și în anii precedenți, vom  folosi două scenarii în ceea ce privește evoluția cursului: unul optimist, iar altul pesimist. Și vom continua investițiile în IT, în mentenanță, în creșterea parcului auto și în training“, detaliază Adrian Mihai. Evident, toate acțiunile lor se vor modela conform evoluției pieței.
Un lucru este aproape cert: FAN Courier va rămâne un business antreprenorial românesc. De-a lungul timpului, cei trei români au demonstrat că posedă cea mai importantă calitate  a unui antreprenor: cred în afacerea lor.  Şi au rezistat tuturor ofertelor de vânzare, oferte care n-au fost şi nu sunt deloc puţine.

Până în 2008, piața locală de curierat a avut o evoluție spectaculoasă,
fiind înregistrate anual creșteri de 30%-40%; criza a mai domolit această creștere

Câteva repere

Început. FAN Courier a fost înființată în 1997 de către Felix Pătrășcanu, ideea venind din partea unui prieten, Neculai Mihai, care deținea, împreună cu fratele său Adrian, o firmă prin care se colecta fier vechi. Pe atunci, Pătrășcanu tocmai plecase de la Cargus, unde avusese un rol în conducere;

Primul colet. Trecuse o lună de la deschiderea firmei și nimeni nu apelase, încă, la FAN Courier; 16 ianuarie 1998 este ziua în care au primit cea dinâi comandă, prin telefon, de la o firmă care comercializa material dentar; în semn de respect, factura a fost înrămată și agățată pe peretele unuia dintre birouri;

Clienți. Portofoliul de clienți este foarte variat, lucrând cu o mulțime de companii, de la bănci, auto și imobiliare, până la IT, industria alimentară și industria ușoară;  FAN a ajuns astăzi la peste 60.000 de expediții pe zi, o creștere spectaculoasă față de 3, câte livrau în primul an, cu Daciile proprii ale acționarilor.