Gazetarul Cristian Tudor Popescu este revoltat de situaţia de la Spitalul Floreasca, unde 25 de medici și cadre medicale au anunţat că-şi întrerup activitatea în semn de protest. “Acești 25 de nemernici ar trebui dați afară pe loc și să li se interzică să mai practice meseria”, consideră CTP, care critică dur faptul că aceştia i-au luat apărarea medicului Mircea Beuran.

Aceşti medici şi cadre medicale consideră că “pierderea șefiei de către Beuran” este “cu mult mai groaznică […] decât arderea de vie a pacientei lui Beuran pe masa de operație”, iar situaţia este mai gravă şi din cauza comportamentului şefului Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, care îi înalţă “osanale marelui său tovarăș Beuran”.

Ce spune CTP despre această situaţie

“25 de medici și cadre medicale din spitalul Floreasca au semnat și parafat o hârtie prin care anunță că intră în grevă, nu mai operează decât cazuri grave.

De ce? Pentru că tartorul lor, agramat, autor de furt intelectual și medic de partid, așa-zisul „prof. univ.” Beuran, a fost demis din foncție. Beuran rămâne totuși chirurg, din asta nu l-a dat nimeni afară, poate să opereze în continuare în spitalul cu acreditare suspendată.

Dar nu mai e șef, Dumnezeule mare! Teribil! Înfiorător! Groaznic!

Cu mult mai groaznică pierderea șefiei de către Beuran decât arderea de vie a pacientei lui Beuran pe masa de operație, acesta strălucind prin absența din sală, deși semnase în fals protocolul operator, mai comițând și alte vreo zece încălcări ale protocoalelor medicale, potrivit comisiei de anchetă. Carevasăzică, cei 25 nu protestează și nu intră în grevă pentru că așa ceva s-a întâmplat unei paciente și e al doilea caz de incendiere, nu primul, în spitalul Floreasca, nu, ei se revoltă pentru că i s-a extirpat scaunul de sub fese lui Beuran și vor să mai facă rău unor pacienți, refuzând să-i opereze. În vreme ce Beuran, ca pesedist de suflet ce e, se dă victimă a unui complot politic!

După părerea subsemnatului, acești 25 de nemernici ar trebui dați afară pe loc și să li se interzică să mai practice meseria. Să se ducă unde-or vedea cu ochii.

Dar cine să facă asta, de vreme ce șeful Colegiului Medicilor, Borcean, tocmai a contribuit la anchetă înălțându-i osanale marelui său tovarăș Beuran…”, este textul integral publicat de Cristian Tudor Popescu pe republica.ro.

Protestul de la Spitalul Floreasca

În urmă cu două zile, Ministerul Sănătăţii a decis să-l demită pe chirurgul Mircea Beuran din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Tot atunci, mai mulţi medici şi cadre medicale au anunţat că îşi vor întrerupe activitatea, în semn de protest faţă de sancţiunile primite şi faţă de modul în care a fost tratat medicul Beuran.

“Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca dorește să-și exprime îngrijorarea față de felul în care este tratat un incident medical regretabil și de lipsa respectului și deontologiei a tuturor celor implicați. Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu și a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil ca înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcție prof. dr. Mircea Beuran”, au transmis aceştia într-un comunicat.


Te-ar putea interesa și: