Printre comentariile făcute de SOV a existat și acuzația voalată că ar fi fost „slujbașul” său, plătit ani de zile de fostul patron al Realității.

„Aceasta era metoda dlui Vântu cu slujbașii săi. Îi angaja și plătea ca să poată să-i insulte când avea chef, să-i umilească, așa cum demonstrează stenogramele date publicității în epocă. Satisfacția și triumful său maxim de complexat cultural era să vadă inși cu pretenții intelectuale preș în fața lui. Ceea ce încearcă acum, tardiv și cu tupeul disperării, să facă și cu mine”, scrie Cristian Tudor Popescu pe Facebook.

Potarea integrală a lui Cristian Tudor Popescu:

„Nobelul lui Vântu

Popularul postac al puşcăriilor, S.O. Vântu, îmi face onoarea de a arunca asupra mea un jet de insulte „literaturizate”, fecalo-flecar, cu damfuri freudiene. Pretextul: i-am citat zicerea „Întăriți-vă statul!” și am comunicat starea actuală a d-sale, prin expresia „domiciliat la pușcărie”. Atât.

În reveriile megalomane ale recluziunii sale, celebrul hoțoman vede „satisfacția și triumful din glasul și privirea dumneavoastră atunci când indicați locația nefericită în care mă aflu”. Ca și cum eu l-aș fi băgat unde este.

Puțin îmi pasă de ființarea dlui Vântu, c-o fi la răcoare, c-o fi liber. În egală măsură mă ating insultele sale contorsionate snob. Motivul pentru care scriu acest text sunt următoarele alegații ale individului:

„Încasând ani în șir leafa de la mine, apreciați că lumea vă consideră încă un slujbaș al meu. Evident că această exorcizare este făcută doar de ochii lumii. În realitate, știți a (sic!) dracului de bine că banii pe care i-ați primit sunt bani obținuți în mod legal, urmare a capacității mele de a genera profit înaintea altora. Dacă într-adevăr ați fi considerat că sunt bani furați, ați fi socotit cât ați încasat de la mine și, urmare a înaltei dumneavoastră moralități, mi i-ați arunca în față”.

Aceasta era metoda dlui Vântu cu slujbașii săi. Îi angaja și plătea ca să poată să-i insulte când avea chef, să-i umilească, așa cum demonstrează stenogramele date publicității în epocă. Satisfacția și triumful său maxim de complexat cultural era să vadă inși cu pretenții intelectuale preș în fața lui. Ceea ce încearcă acum, tardiv și cu tupeul disperării, să facă și cu mine.

Subsemnatul nu am fost niciodată „slujbașul” lui Vântu. Nu am fost angajat al televiziunii Realitatea, cum nu am fost angajat al niciunei televiziuni, niciodată. În calitate de colaborator extern, am realizat, împreună cu Emil Hurezeanu, o emisiune de marcă a postului, „Cap și Pajură”. Am apărut cu scurte comentarii la știri, când am fost invitat. În rest, nu am avut nicio treabă, nici cu redacția, nici cu conducerea postului. Cu Vântu nu am semnat nimic și nu l-am văzut vreodată la față în toți acei ani. El m-a sunat de două sau trei ori, ca să mă roage să revin la conducerea Clubului Român de Presă, „cu susținerea lui”, să-mi propună să fiu director editorial al trustului Realitatea și ca să-mi spună că sunt un scriitor de geniu. Tot atunci m-a întrebat ce părere am de gândul care-l bântuie, să lase tot și să se apuce să scrie un roman cu care să ia premiul Nobel.

Banii pe care i-am câștigat la Realitatea sunt banii mei, munciți, mult mai puțini decât luau „bătrâneii” și „bebelușii” de top ai lui Vântu. Cât am lucrat acolo, personajul nu avea nicio condamnare. Am rupt unilateral colaborarea în 2007, când Vântu și-a manifestat public admirația față de curvăsăriile politice ale lui Dan Voiculescu. La rugămintea lui Emil Hurezeanu, am reluat-o în toamna 2008. Am rupt-o din nou, definitiv, în primăvara lui 2009, an electoral, când târârea postului de către Vântu în manoperele lui politice a devenit țipătoare.

Nu, domnule Vântu, n-ați reușit niciodată să mă înfigeți în insectarul dvs de colecționar și știu că asta vă roade.

În finalul tangențelor noastre pe această lume, nu am a vă spune decât că nu puteți să luați Nobelul, deoarece, în ciuda cărților pe care vi le-ați vrăfuit în cap, nu sunteți nimic altceva decât un veleitar bombastic, fără pic de talent literar.”

Te-ar putea interesa și: