Va supravieţui euro?

 E o întrebare periculoasă. Să presupunem că un zvon credibil s-ar răspândi în Grecia cum că, în loc să accepte termenii duri ai unui nou ajutor financiar, guvernul elen ar plănui întoarcerea la drahmă. Temându-se pentru economiile lor, grecii şi-ar muta banii în conturi ceva mai sigure, cum ar fi cele ale unei bănci germane. Drept urmare, sistemul bancar grec ar imploda.
Dar economia Greciei este prea mică pentru ca un colaps izolat să producă distrugeri semnificative pe întreg continentul (Nici chiar un colaps în Grecia, Irlanda şi Portugalia nu poate doborâ Europa). Aşa că îngrijorările cu privire la sistemul bancar grec au mai degrabă legătură răspândirea panicii în Spania, sau, mai rău, în Italia, o chestie care ar putea răsturna sistemul financiar european. Poate de aceea tratatul prin care a fost creat euro nu spune nimic despre abandonul monedei unice de către vreunul dintre membri. Ori poate de aceea liderii europeni au menţionat arareori (şi nu în public) posibilitatea abandonului până toamna aceasta, deşi criza e de doi ani.
E chiar aşa de rău pentru o ţară să abandoneze euro?
 Dacă o ţară se retrage subit din zona euro – şi iese înainte ca toată lumea să-şi scoată banii din bănci – urmează o perioadă de haos economic. Exporturile şi importurile s-ar opri. Creditarea s-ar prăbuşi, ceea ce ar băga în faliment o mulţime de companii. Efectele vor fi resimţite în toată Europa.
Chestiunea este suficient de complicată încât şeful retailerului britanic Next să ofere un premiu de 250.000 de lire sterline oricui vine cu cel mai bun plan pentru ca o ţară să renunţe la euro fără a distruge economia europeană. (Aveţi idei strălucite? Termenul limită este începutul anului viitor).
Un moment: dacă renunţarea la euro este aşa de îngrozitoare, de ce ar face-o cineva?

Nu-i chiar aşa rău. Renunţarea la euro ar permite unei ţări să ignore cererile liderilor altor ţări europene. Ţara respectivă ar putea chiar refuza să-şi plătească datoriile.
După un scurt şoc, economiile mai slabe ale Europei ar să aibă beneficii pe termen lung. Dacă Grecia sau Portugalia s-ar întoarce la drahmă sau escudo, costul importurilor lor ar scădea. Deoarece pentru turiştii străini ar fi mai ieftin să stea şi să mănânce în hotelurile şi restaurantele lor, turismul local ar exploda. Alternativa, adică rămânerea în zona euro, ar însemna să-şi petreacă următorii 10 ani ca economii sărace legate de moneda unora bogate.
Ce face anume Angela Merkel de arată întotdeauna aşa de distrusă?
Pentru ca euro să supravieţuiască pe termen lung, Germania – cea mai mare economie din regiune – va fi nevoită, cel mai probabil, să garanteze pentru datoriile ţărilor cu probleme din zona euro. Şi va fi din ce în ce mai scump pentru nemţi să se împrumute, dacă investitorii se vor teme de supaextinderea ţării.
Germanii sunt de asemenea îngrijoraţi de înmulţirea cererilor ca Banca Central Europeană să sprijine Spania şi Italia cumpărându-le obligaţiunile. Dacă ăştia vor fi siguri că BCE îi va susţine, ce îi va motiva să fie mai responsabili în viitor? Mai rău, spun nemţii, tipărirea de bani pentru a plăti pentru datoriile guvernamentale (asta ar face de fapt BCE) este primul pas înspre hiperinflaţie.
Cum rămâne cu Uniunea Europeană dacă euro se prăbuşeşte?
 S-ar părea că o adunătură de ţări foarte diferite, fiecare cu control suveran asupra propriului buget dar legate toate prin aceeaşi monedă, nu reprezintă un model economic viabil. Iar asta lasă Europei doi opţiuni principale, dureroase:
Opţiunea A: Păstrează euro şi integrează şi mai puternic eurozona. Deşi asta n-ar presupune crearea cu adevărat a Statelor Unite ale Europei, statele individuale ar trebui probabil să cedeze birocraţilor de la Bruxelles şi Frankfurt controlul asupra a câţi bani pot ele să cheltuie. BCE ar putea promite că va face orice îi stă în putinţă să oprearcă panica, însă ţările mai sărace din eurozonă vor fi nevoite să îndure ani lungi de ajustări economice dure, inclusiv scăderea salariilor.

Opţiunea B: Grecia şi poate alte câteva ţări cu probleme de la periferie renunţă la euro. Ieşirea de una singură a Greciei ar putea trage un şut în dinţi visului european, dar lovitura n-ar fi fatală. De fapt, ar putea chiar determina liderii europeni să acţioneze şi mai decis pentru salvarea restului eurozonei. Însă ieşirea Italiei – a treia cea mai mare economie din regiune – este o cu totul altă poveste. Italia este ceea ce se cheamă o ţară de importanţă sistemică, ceea ce înseamnă că este atât de mare, de interconectată cu restul Europei, încât ar trage în groapă întreaga eurozonă. Gândiţi-vă doar la consecinţele devastatoare asupra comerţului european, asupra haosului din sistemul financiar şi la porţia de nelinişti sociale şi politice.
Cum poate afecta criza europeană SUA?
 Din fericire, exporturile către zona euro reprezintă doar 3% din întreaga economie americană. Problema cea mai mare o reprezintă sistemul financiar. Băncile americane spun că expunerea lor pe Europa este controlabilă, dar când întrebi nişte tipi inteligenţi ce ar însemna un dezastru financiar în Europa pentru SUA, de obicei răspunsul sună cam aşa: „Bla, bla, bla, Lehman”. Ca să înţelegeţi mai bine: falimentul Lehman Brothers din toamna lui 2008 a stârnit o panică globală pe care nimeni nu o anticipase, în special din cauza încertitudinii. Nimeni nu ştia cui şi cât datora. Sistemul financiar global a îngheţat, cu consecinţe dezastruoase.
În acest moment, băncile europene deţin o bucată enormă din datoriile europene. Deşi băncile americane au mai dat câteva detalii despre expunerea lor pe băncile europene, există totuşi o imensă incertitudine cu privire la cine e vulnerabil şi, mai ales, la de ce e vulnerabil. Dacă marile bănci europene pică, asta ar putea foarte uşor să ducă la o nou criză de tip Lehman în SUA. Vestea bună: încă vorbim de un „DACĂ”.

Te-ar putea interesa și: